MOPAN Suceava

Mirela Dogaru, MedLife: “Starea de sănătate precară a angajaților poate genera un impact economic de până la 4 milioane de euro pe an pentru o companie. Abonamentul medical facilitează accesul la servicii de prevenție și ajută companiile să reducă semnificativ aceste costuri”.

  • O companie cu 3.000 de angajați poate pierde, în medie, în fiecare an, până la 4 milioane de euro pe concedii medicale*, spitalizări, lipsă de productivitate și eficiență. În același timp, un management eficient al sănătății angajaților poate reduce într-o măsură semnificativă aceste costuri.
  • Abonamentele medicale rămân în topul beneficiilor preferate de angajații din România și reprezintă soluția potrivită pentru creșterea productivității și diminuarea impactului financiar generat de o stare precară de sănătate a oamenilor din companie.
  • În ultimii 5 ani, peste 1,4 milioane de angajați români au avut grijă de sănătatea lor cu ajutorul abonamentelor medicale MedLife. Raportat la cele 4,23 milioane de angajați din sistemul privat, conform studiului PALMED**, rezultă că 1 din 3 a accesat servicii medicale prin intermediul unui abonament MedLife.
  • Pandemia a accentuat interesul românilor pentru prevenție medicală, iar în ultimul an abonații MedLife au accesat aproape 3,5 milioane de servicii, cu 30% mai mult față de 2020.
  • Prin intermediul abonamentelor corporate și IMM, MedLife, cel mai mare operator medical privat, inclusiv pe segmentul corporate, contribuie la dezvoltarea sănătoasă a mediului de business românesc.

Starea de sănătate a angajaților este strâns legată de productivitatea unui business. Datele unui studiu MedLife arată că o companie cu 3.000 de angajați poate pierde, în medie, în fiecare an, până la 4 milioane de euro pe concedii medicale, spitalizări, lipsă de productivitate și eficiență. Printr-un management eficient al sănătății angajaților, organizația poate economisi un procent important din aceste costuri.

Problemele de sănătate generează un număr ridicat al absențelor, un engagement mai scăzut la locul de muncă, precum și creșterea nivelului de stres. Conform datelor publicate de CNAS, numărul de zile de concediu pentru incapacitate temporară de muncă a crescut cu 27,5%, între 2014 și 2018. Însă, costurile suportate de un angajator nu sunt cauzate doar de concediile medicale, ci și de prezenteism – situația în care o persoană are sentimentul că trebuie să meargă neapărat la muncă, chiar dacă este prea bolnavă sau stresată pentru a putea fi productivă.

În aceste condiții, companiile au înțeles tot mai mult importanța sănătății și au căutat soluții prin care să le asigure angajaților accesul la servicii medicale de prevenție. Piața abonamentelor medicale a avut o ascensiune importantă și s-a maturizat în ultimii 10 ani, abonamentele fiind în prezent cel mai apreciat beneficiu extrasalarial non-cash, după bonurile de masă. MedLife, cel mai mare operator medical privat, este liderul pieței de abonamente medicale, asigurând companiilor pachete de prevenție și profilaxie adaptate nevoilor lor. Compania are grijă de 768.000 de angajați din România, care lucrează în 8.000 de firme din țara noastră.

„Suntem un business antreprenorial românesc, iar în cei 28 de ani de activitate am contribuit la dezvoltarea sănătoasă a mediului de afaceri românesc. Știm că afacerile sănătoase cresc cu angajați sănătoși, de aceea ne-am dorit să fim un partener de încredere pentru companiile din România, pregătind produse și soluții adaptate nevoilor și specificului  fiecărei industrii. Acestea contribuie atât la menținerea sănătății angajaților români, a companiilor în care aceștia lucrează, și, în același timp, au un impact pozitiv pentru economia țării”,  spune Mirela Dogaru, Director Corporate și Membru în Comitetul Executiv MedLife Group.

Cum ajută abonamentul medical diferite categorii de pacienți

Femeile sunt cea mai activă categorie de pacienți în rândul abonaților, peste 55% dintre accesările de servicii din sistemul MedLife fiind efectuate de femei cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani. De altfel, doar în ultimii 5 ani, aproape 200.000 de femei au folosit abonamentul medical pentru prevenția diferitelor tipuri de cancere sau a unor boli genitale. Astfel, acestea au efectuat peste 350.000 de consultații ginecologice și aproape 500.000 de analize de laborator, ginecologia fiind pe locul 1 în topul clasamentului specialităților accesate prin intermediul abonamentelor medicale.

În plus, cu ajutorul abonamentului medical MedLife, peste 21.000 de femei însărcinate au realizat controale și analize specifice, în ultimii 5 ani, care le-au ajutat în urmărirea parcursului normal al sarcinii, pentru a se bucura din plin de această perioadă.

Totodată, persoanele cu afecțiuni cronice au folosit activ abonamentele, iar în ultimii 5 ani, aproximativ 310.000 de bolnavi cronici au beneficiat de consultații și investigații în cadrul Sistemului MedLife.

O altă categorie de pacienți care utilizează frecvent abonamentul medical este cea pediatrică, prin intermediul abonamentului aproape 50.000 de copii mergând la medic în ultimii 5 ani și efectuând peste 310.000 de consultații de pediatrie.

Pandemia a accentuat interesul românilor pentru prevenție medicală

Ultimii doi ani au schimbat prioritățile românilor, iar odată cu pandemia s-a acutizat interesul pentru sănătate și prevenție medicală. Datele MedLife arată că doar în ultimul an, angajații care beneficiază de un abonament de sănătate au accesat aproape 3,5 milioane de servicii medicale, în creștere cu 30% față de 2020. În plus, dorința de a avea grijă de starea de sănătate este confirmată și printr-un număr cu 15% mai mare de abonați unici care au ales să meargă la medic în 2021, comparativ cu anul precedent.

„Abonamentul medical este un instrument care încurajează prevenția și crearea unei rutine medicale. Având acces la zeci de consultații și analize, stabilind o relație cu un doctor, dispare frica și se naște încrederea. Mulți români nu merg la medic de teama de a nu afla că suferă de vreo afecțiune. Da, este adevărat, mulți dintre cei care au accesat servicii prin intermediul abonamentelor au descoperit că au anumite probleme de sănătate, dar vestea bună este că au putut să le trateze la timp, reușind să prevină agravarea problemei respective și eventuale tratamente mai complicate și mai costisitoare. Ultimii doi ani au fost cu siguranță un semnal puternic de alarmă, care a determinat și schimbări pozitive, și ne bucurăm că angajații înțeleg din ce în ce mai mult utilitatea abonamentului și merg la medic în scop preventiv”, mai adaugă Mirela Dogaru.

MedLife susține dezvoltarea sănătoasă a mediului de business românesc

MedLife pune la dispoziția companiilor 2 tipuri de abonamente, în funcție de numărul de angajați: abonamente medicale IMM, dedicate companiilor cu până la 50 de angajați, și abonamentele medicale corporate, care pot fi accesate de organizațiile cu peste 50 de angajați.

Pentru fiecare dintre acestea, există mai multe tipuri de pachete, care includ un număr variat de servicii medicale, gratuite și cu discount, precum medicina muncii, consultații medicale, analize de laborator și investigații imagistice (CT, RMN, ecografii).

Prin intermediul abonamentelor medicale MedLife, angajații au acces la un întreg ecosistem medical național de clinici, hyperclinici, laboratoare, spitale, farmacii și cabinete dentare, în aproape 700 de unități proprii și partenere, unde mii de medici, asistente și infirmieri îi ajută, zi de zi.

Mai multe detalii despre abonamentele și serviciile MedLife dedicate companiilor pot fi găsite accesând: www.medlife.ro/servicii-companii.

*Date calculate pentru o companie cu 3.000 de angajați și o medie de 6,5 zile pe an pentru concediul medical. Estimările sunt realizate pe baza unui raport MedLife.

**Studiul PALMED – Analiza impactului economic și social al furnizorilor privați de servicii medicale din România.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava