MOPAN Suceava

100 de tineri basarabeni aflați la studii în România vor face stagii de pregătire timp de trei luni de zile la Parlamentul de la București. La evenimentul de luni al lansării proiectului de internship au fost prezenți o bună parte dintre cei 100 de senatori și deputați care vor primi stagiari.
„Mă bucură şi îmi conferă mult optimism să văd că parlamentari din partea tuturor partidelor politice au răspuns afirmativ invitaţiei noastre de a primi. Este obligaţia noastră să ne asigurăm că studenţii basarabeni în diverşi ani de studii la facultăţile din România beneficiază de atenţia privilegiată a reprezentanţilor statului român. În 2018 marcăm Anul Centenar al Marii Uniri prin toate modalităţile, prin 100 de stagiari din Basarabia la 100 de parlamentari ai României. Ei sunt generaţia de basarabeni care la momentul pe care ni-l dorim cât mai apropiat al Unirii, vor fi deja acomodaţi cu sistemul de lucru al instituţiilor publice româneşti”, a declarat George Simion, preşedintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Demnitarii care participă la proiect sunt deja înscrişi în grupul interparlamentar Prietenii Unirii şi aparţin unui larg spectru politic şi ideologic, de la stânga la dreapta, precum şi minorităţilor naţionale reprezentate în forul legislativ al României. Criteriile de selecţie au fost onestitatea şi probitatea profesională. De cealaltă parte, cei 100 de studenţi basarabeni provin din centre universitare din toată România, precum Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Timişoara, Arad, Ploieşti sau Braşov şi studiază la facultăţi de diferite profiluri şi specializări.
Proiectul de internship este o inițiativă a Alianței pentru Centenar, derulată în colaborare cu Prietenii Unirii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava