Concert pascal
MOPAN Suceava

Urmare a demersului Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava de strângere, printr-o campanie publică, a unui număr de cărţi în limba română pentru bibliotecile din regiunea Cernăuţi, s-a constituit un fond de carte de aprox. 1000 volume, care va fi dăruit către trei biblioteci, prima dintre acestea fiind Biblioteca raionului Herţa, unde cărţile vor fi transportate în perioada imediat următoare, după care va urma cea din Crasna şi cea din Mahala.
Mulţumim pe această cale tuturor sucevenilor care ne-au sprijinit în această iniţiativă, cu menţiunea că cei care au donat cărţi au făcut-o cu o mare deschidere şi bucuria că pot ajuta românii de la nord de graniţă, contribuind la satisfacerea cerinţelor de lectură în limba română ale acestora. Amintim aici faptul că în acelaşi scop a fost constituită şi o „bibliotecă mobilă” (cu un fond de carte în limba română de 1000 de volume) în cadrul proiectului „Bibliotecile – Porţi deschise spre cunoaştere”, implementat de către Biblioteca Bucovinei, în parteneriat cu Biblioteca Ştiinţifică Universală Regională „M. Ivasiuk” Cernăuţi, Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Bucovinei, care s-a bucurat de un mare succes în rândul membrilor celor patru comunităţi româneşti unde a poposit câte 30 de zile, şi anume Herţa, Crasna, Storojineţ şi Mahala. De asemenea, în acelaşi sens, mulţumim şi donatorului anonim care a dăruit Bibliotecii Bucovinei un fond de carte de peste 300 de volume, constituit în „colecţia Mihaela”.
Suntem convinşi că acest sprijin către comunităţile româneşti din regiunea Cernăuţi, către bibliotecile publice din localităţile unde vor ajunge cărţile, biblioteci care, din câte se ştie, se află „în suferinţă” la acest capitol al colecţiilor de carte în limba română, va fi util şi va crea o punte de legătură spirituală între comunităţile noastre.
Având în vedere deschiderea cu care sucevenii au donat cărţi pentru românii de peste graniţe, ne propunem să sprijinim cu colecte de carte în limba română şi alte biblioteci din regiunea Cernăuţi, respectiv să deschidem o filială cu carte doar în limba română la Chişinău, scop în care deja s-au făcut primi paşi, conducerea Bibliotecii Municipale din Chişinău, prin directoarea Lidia Culicovschi, agreând foarte mult o astfel de idee. Pentru aceasta, biblioteca judeţeană are însă nevoie în continuare de ajutorul sucevenilor, al celor care apreciază CARTEA, cărora li se adresează în acest nou demers public pentru a nu-i uita pe românii din Basarabia sau de la nord de graniţă şi a veni în sprijinul lor cu donaţii de carte, donaţii care pot fi făcute la sediul instituţiei, din str. Mitropoliei nr. 4 (tel. 0230-530798).

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava