Concert pascal
MOPAN Suceava

Astăzi, începând cu ora 18.30, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava este programată cea de-a IX-a ediție a evenimentului „Simfonii de toamnă”, organizat de Clubul Rotary Suceava-Bucovina. Unul dintre organizatori, Dan Ioan Cușnir, a declarat, la Radio Top, că pe scenă vor urca 121 de artiști, fiind vorba despre soprana Ana Cebotari, originară din Republica Moldova, dar stabilită de mai mulți ani la București, Filarmonica Națională <Serghei LUNCHEVICI> din Chișinău, Capela Corală <DOINA> și Corpul de Dans al Filarmonicii. El a spus că spectacolul va dura pînă în jurul orei 21.00 și a adăugat: „Ne dorim ca publicul să vină în ținută adecvată evenimentului. Îi încurajăm pe oameni să stea până la sfârșit, pentru că vor fi surprize. Sperăm să fie un eveniment <exploziv>, memorabil, de la un capăt la altul”. Accesul se va face pe bază de invitație, și sunt așteptate donații din partea spectatorilor pentru rezolvarea unor cazuri sociale. Dan Cușnir a afirmat: „Vrem să ne adresăm atât unor persoane cu probleme medicale, persoane din zona Siret cu diferite grade de deficiență mentală, cât și unor copii din zonele rurale care au potențial să facă învățământ de excelență, însă nu au posibilități materiale”. El a menționat că, la ora actuală, Clubul Rotary Suceava-Bucovina oferă burse unui număr de patru copii din familii defavorizate dn zona rurală pentru a continua liceul și, eventual, pentru a merge la facultate. Dan Cușnir a arătat: „Vrem să extindem acest proiect, dar avem nevoie de sprijin, pentru că nu putem lua totul pe umerii noștri”. La precedenta ediție a Simfoniilor de toamnă, cea din 2019, s-au strâns 16.500 de euro din donații. Banii au fost folosiți pentru construirea și dotarea unei case pentru o familie numeroasă din Siliștea- Dolhasca.

121 de artiști vor urca pe scenă la cea de-a IX-a ediție a evenimentului „Simfonii de toamnă”. Spectacolul va avea loc în această seară în centrul municipiului Suceava, 10.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava