Brahms a fost considerat de către mulți „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept „a zecea a lui Beethoven” (supranume folosit și astăzi).

Brahms îl venera pe Beethoven, poate chiar mai mult decât ceilalți compozitori romantici. În casa compozitorului, un bust de marmură a lui Beethoven privea în jos spre locul unde compunea. Lucrările sale conțin un număr de aparente imitații ale lui Beethoven.

Astfel, începutul lui Brahms – „Prima sonată pentru pian” – este foarte aproape cu începutul lui Beethoven Hammerklavier sonata; iar tema principală a finalului lui Brahms din „Prima simfonie” este evocatoare la finalul lui Beethoven în „Simfonia a 9-a”, iar când această ultimă asemănare i-a fost subliniată lui Brahms, acesta a replicat: „Orice măgar poate vedea asta”.

Brahms iubea și compozitorii clasici de dinainte – Mozart și Haydn. Colecționa primele ediții și autografe ale operelor lor și edita edițiile care se interpretau pe scenă.

O influență diferită asupra lui Brahms a avut-o muzica folclorică. Brahms a compus lucrări pentru pian și voce însumând 144 de melodii folclorice germane, iar multe dintre liedurile sale reflectă teme folclorice sau descriu scene din viața rurală. Dansurile ungare se aflau printre cele mai profitabile compoziții ale sale și variantele orchestrate rămân arhicunoscute până în zilele noastre.

Brahms a fost cu siguranță influențat și de dezvoltarea tehnologică a pianului, care a atins în esență forma modernă în timpul vieții sale. O mare parte a muzicii de pian a lui Brahms și multe dintre liedurile sale folosesc notele joase și pedala pentru a obține un sunet bogat și puternic.

Ca și Beethoven, Brahms era un iubitor al naturii și mergea adesea la plimbare prin pădurile din jurul Vienei. Adesea aducea dulciuri pentru a le oferi copiilor. Adulților, Brahms le părea deseori brusc și sarcastic, iar uneori îndepărta alte persoane în afara celor cu care se simțea comod.

Elevul său, Gustav Jenner a scris: „Brahms a câștigat, pe bună dreptate, reputația de a fi un morăcănos, deși puțini ar putea fi la fel de adorabili precum el”. Avea și tabieturi care erau dezvăluite de către presa vieneză, precum vizita sa zilnică la taverna „Ariciul Roșu”, favorita sa în Viena, iar presa remarca îndeosebi stilul său de a merge cu mâinile strânse la spate, pe care îl imortaliza în caricaturi reprezentând și un arici roșu mergând alături de el.

Cei care i-au rămas prieteni i-au fost foarte loiali, iar în schimb, el oferea loialitate și generozitate egală. A fost prieten de-o viață cu Johann Strauss-fiul deși se diferențiau foarte mult în compoziție. Brahms chiar s-a zbătut pentru a ajunge la Theater an der Wien din Viena pentru premiera operetei lui Strauss, „Die Göttin der Vernunft”, în 1897 înainte de moartea sa.

Poate cel mai mare tribut pe care Brahms i l-a putut plăti lui Strauss a fost remarca sa că ar fi renunțat la orice dacă i-ar fi fost dat să compună valsul „Dunărea albastră”. O anecdotă datând din vremea când Brahms a făcut cunoștință cu Strauss este că fără rușine, ultimul dintre ei a notat cuvintele „vai, nu de Brahms!” pe autograful faimosului vals.

Începând cu anii 1860, când lucrările sale se vindeau în număr mare, Brahms chiar prospera financiar. Prefera însă un stil de viață modest, trăind într-un simplu apartament de trei camere, având o servitoare. Dădea de pomană majoritatea banilor rudelor sale și sprijinea în anonimat un număr de tineri muzicieni.

Brahms era un perfecționist extrem. De exemplu, este discutabil faptul că simfonia numită Prima este chiar prima sa simfonie, din moment ce Brahms adesea distrugea lucrări complete care nu se ridicau la standardele sale de calitate.

Un alt factor care a contribuit la perfecționismul lui Brahms a fost acela că Schumann anunțase cu mult înainte că Brahms avea să devină următorul mare compozitor după Beethoven, o prevestire pe care Brahms era hotărît să o împlinească. Aceasta abia adăuga încrederea de sine a compozitorului și este posibil să fi amânat crearea Primei Simfonii.

Clara Schumann a notat că Prima Simfonie a lui Brahms era un produs care nu reflecta natura reală a compozitorului, considerând exuberanta mișcare finală drept „prea briliantă”, ea fiind inspirată de întuneric și de mișcarea furtunoasă cu care se deschidea simfonia. Ea a refuzat, însă, în a accepta senina Simfonie Secundă și a fost un fan pe viață a acelei celebre lucrări în Re major, una dintre rarele combinații compoziționale folosite de Brahms.

Cât despre locul compozitorului în istoria muzicală, care îl îngrijora atât de mult, el s-ar simți astăzi neîndoielnic satisfăcut știind că posteritatea l-a plasat între cei trei mari „B” ai compozitorilor germani — Bach, Beethoven și Brahms.

Tot la 3 aprilie:

1721: Robert Walpole devine întâiul premier al Marii Britanii.

1882: Banditul american Jesse James este împușcat pe la spate de unul dintre oamenii săi.

Geo Alupoae, critic de teatru.