MOPAN Suceava

Județul Suceava și regiunea Cernăuți vor promova împreună 13 proiecte prin Programul Operațional Comun România – Ucraina. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat astăzi că în prezent ghidurile de finanțare pentru acest program sunt în dezbatere, așteptându-se ca la finalul acestei luni „să se dea OK-ul” pentru a putea fi depuse cele 13 proiecte. Flutur a spus că la șase din cele 13 proiecte, Consiliul Județean Suceava este lider. „Așteptăm ghidurile de finanțare pentru pentru a putea promova proiecte extrem de curajoase, care sunt cuprinse și în rezoluția comună semnată de județul Suceava și regiunea Cernăuți. Acum suntem în linie dreaptă cu pregătirea acestor proiecte, care vor fi depuse pentru a obține finanțări în domeniile infrastructurii, culturii, sănătății, păstrării obiceiurilor sau situații de urgență”, a explicat președintele CJ Suceava.

Printre proiectele propuse se numără „Îmbunătăţirea infrastructurii transfrontaliere – poartă deschisă spre Europa”, proiect inclus în lista proiectelor majore de infrastructură, „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport în zona transfrontalieră Suceava-Cernăuţi (Izvoarele Sucevei – Şhepit)”, care va fi promovat de Consiliul Judeţean Suceava în calitate de lider, în parteneriat cu Serviciul de Drumuri Rutiere al Regiunii Cernăuţi, precum şi „Dezvoltarea infrastructurii de transport în zona transfrontalieră în sectorul Ruska – Ulma”, care va fi promovat de Serviciul de Drumuri Rutiere din regiunea Cernăuţi, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu CJ Suceava.

De asemenea, vor mai fi promovate două proiecte în domeniul educaţional, respectiv “Terapie şi stimulare polisenzorială pentru elevii cu deficienţe” şi „Îmbunătăţirea învăţământului profesional în sfera agriculturii în zona transfrontalieră Suceava-Cernăuţi”. În domeniul sănătăţii vor fi promovate trei proiecte comune, respectiv ”Centrul Medical de Epilepsie Chirurgicală” din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, ”Îmbunătăţirea calităţii primului ajutor în zona Bucovinei” şi „Creşterea calităţii serviciilor medicale non-invazive”, care urmează să fie promovat de Spitalul Clinic Regional din Cernăuţi. La acestea se vor adăuga două proiecte în domeniul situaţiilor de urgenţă în zona transfrontalieră, respectiv „Realizarea şi folosirea unui sistem comun de informare şi de alertare a populaţiei în cazul iminenţei sau producerii unor situaţii de urgenţă” şi „Îmbunătăţirea siguranţei şi a protecţiei populaţiei regiunii Cernăuţi şi a celei din judeţul Suceava împotriva efectelor radiaţiilor şi a contaminărilor chimice”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava