Concert pascal
MOPAN Suceava

Polițiștii suceveni au intensificat, în ultima perioadă, acțiunile de prevenire și combatere a delictelor silvice. Acțiunile s-au desfășurat atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare, dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.
În perioada 4 – 11 ianuarie 2018, polițiștii Biroului de Combaterea a Delictelor Silvice din cadrul  IPJ Suceava, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii tăierii, transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos.
În cadrul acţiunii au fost verificate 49 de obiective, exploatări forestiere, instalații de debitat și ocoale silvice, în urma controalelor efectuate fiind constatate patru infracțiuni.
De asemenea, pentru neregulile şi abaterile identificate au fost aplicate 142 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.000 lei și s-au conviscat 54,84 metri cubi de material lemnos în valoare de 10.042 lei.
Cea mai mare cantitate de lemn a fost confiscată de la un bărbat de 38 de ani, din Frasin, care a fost oprit pentru control pe bulevardul Bucovina, din orașul Gura Humorului. Bărbatul conducea o autoutilitară cu remorcă în care transporta material lemnos. Șoferul a prezentat pentru control două avize de însoţire a căror perioada de valabilitate era expirată. În aceste condiții, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar cantitatea de 34,38 m.c. lemn de foc de esență fag, în valoare de 3.953 lei, a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Gura Humorului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava