Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto191 poze în acest set

Prima ediţie a „Crosului Inimii” organizată duminică în Suceava s-a bucurat de prezenţa a aproape 150 de suceveni. „Crosul inimii” a fost organizat în cadrul programului „Promenada Inimilor”, o iniţiativă lansată de Clubul Rotary Suceava – Bucovina, împreună cu Fundaţia Română a Inimii, Societatea Română de Cardiologie şi Forumul Naţional de Prevenţie. Deşi aflat la prima ediţie, „Crosul inimii” s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, de la atleţi de performanţă, şi până la suceveni care au dorit ca într-o zi frumoasă de toamnă să facă micşare pentru propria sănătate. ŞI din punctul de vedere al vârstei participanţilor acţiunea de ieri s-a dovedit un succes, având în vedere că cel mai tânăr atlet a avut doar doi ani şi jumătate, iar cel mai în vârstă alegător a avut vârsta de 71 de ani. Primii 100 de concurenţi care s-au înscris la „Crosul inimii” au primit câte un tricou din partea organizatorilor.


Competiţia a fost organizată separat pentru fete şi băieţi, pe trei categorii de vârstă, sub 14 ani, de la 14 la 35 de ani şi peste 35 de ani. Toţi cei care s-au înscris la „Crosul inimii” au avut de alergat pe un traseu care a plecat din piaţa steagurilor din zona centrală a Sucevei, apoi pe strada Nicolae Bălcescu, bulevardul Ana Ipătescu, Biblioteca „I.G. Sbiera” şi înapoi în piaţa steagurilor.

La final, organizatorii au acordat premii pe fiecare categorie de vârstă, locul I primind 150 de lei, locul II – 100 de lei, iar premiul pentru locul III a fost de 50 de lei, la care s-au adăugat diplome şi medalii. Astfel, la categoria sub 14 ani – fete , primele trei locuri au fost ocupate de Ana Sadoveac, Andreea Brânză şi Melisa Stanciuc, iar la băieţi, primii trei au fost Costel Niculcea, Andrei Bahan şi Andrei Gălăţan.
Cei mai buni la categoria 14 – 35 de ani băieţi au fost Andrei Leanca – locul I, Iustin Mandiuc – locul II şi Andrei Rusu – locul III. Pe primele trei locuri la categoria 14 – 35 de ani fete s-au clasat Gabriela Andreea Doroftei, Cornelia Nisioi şi Lăcrămioara Viorica Hasna.
La categoria peste 35 de ani, competiţia dintre fete a fost câştigată de Elena Ţîmpău – locul I, Brânduşa Stanciuc – locul II şi Luminiţa Cazan şi Maria Reuţ – locul III, în timp ce întrecerea dintre băieţi a fost câştigată de Daniel Ciobanu, urmat de Cristian Prîsneac şi Andrei Drăgoi.

Organizatorii au mai oferit câte o diplomă şi o medalie pentru cel mai tânăr participant, Leonid Cernica (doi ani şi jumătate), şi pentru decanul de vârstă al competiţiei, Corneliu Lemni (71 de ani).
Potrivit organizatorilor, programul „Promenada inimilor” a fost iniţiat pentru a susţine amenajarea unui traseu accesibil în municipiul Suceava pentru a încuraja populaţia oraşului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor vasculare. Dan Ioan Cuşnit, unul dintre organizatori, a ţinut să precizeze că scopul principal al acţiunii de ieri este de a sensibiliza autorităţile locale şi judeţene să amenajeze un astfel de loc de promenadă în parcul Şipote din centrul municipiului Suceava. „Ceea ce vrem noi este să sensibilizăm autorităţile să se întâlnească, Prefectură, Consiliu Judeţean, Primăria Suceava, Direcţia Silvică, pentru a înţelege că sucevenii nu au unde să se plimbe, şi un au un parc adecvat pentru aşa ceva. Pentru o inimă sănătoasă îţi trebuie o plimbare de cel puţin jumătate de oră pe zi, lucru pe care în Suceava nu ai unde să-l faci. Iar singura variantă este parcul Şipote”, a spus Cuşnir.
Organizarea „Crosului inimii” la Suceava a fost susţinută de cunoscutul doctor cardiolog, Mihai Creţeanu, acesta fiind şi membru al Clubului Rotary Suceava – Bucovina. Mihai Creţeanu a atras atenţia asupra importanţei prcticării sportului pentru cel puţin 30 de minute în fiecare zi, mişcarea în ritc alert reducând riscul apariţiei bolilor cardiovasculare. Mihai Creţeanu a ţinut să precizeze că în momentul de faţă, 60% din populaţia adultă suferă de boli cardiovasculare. „Unii poate nici nu vor să creadă că este adevărat, dar la 30 de minute, un român face infarct miocardic acut”, a atras atenţia doctorul Mihai Creţeanu.

La rândul său, preşedintele Club Rotary Suceava, Mihai Maxim, a spus că „Promenada inimilor” este un proiect amplu al Clubul Rotary, care se desfăşoară în peste 30 de oraşe din întreaga ţară şi din Republica Moldova. În Suceava, proiectul este organizat cu sprijinul Rotaract Suceava, Interact Suceava, Primăria şi Clubul Sportiv Municipal Suceava.

 

 

150 de suceveni la prima ediție a „Crosului inimii”, 9.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava