Peste 159 de elevi de la Școlile Gimnaziale Gălănești și Putna, din județul Suceava, continuă programul Digitaliada în anul școlar 2020-2021, în laboratoare digitale complet echipate cu tablete pentru ca fiecare elev să poată lucra individual, cu laptop pentru profesor și videoproiector pentru clasă. Totodată, ei fac parte din cei peste 30.000 de elevi, profesori și părinți înrolați în platforma Digitaliada „Învățare și testare online”, sistem de management  școlar care oferă utilizatorilor acces gratuit la module dedicate pentru teste, teme, videoconferințe și rapoarte de activitate.

,,Eram pregătiți înainte de pandemie, iar aceste resurse au fost ca o pâine caldă pentru toți profesorii. La Școala Putna am organizat webinarii și am înscris toți profesorii, inclusiv pe doamnele învățătoare care au fost foarte deschise, am lucrat cu părinții care au reacționat bine, au fost extraordinari. Faptul că școala noastră este în programul Digitaliada face ca noi, la Putna, să fim un colectiv de profesori 100% pregătit cu platforma de învățare și, chiar dacă începem școala cu scenariul verde, vom continua utilizarea uneltelor digitale.’’ – Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul”, Putna, Jud. Suceava, dir. Ciprian Crețan.

Fundația Orange a adaptat desfășurarea programului Digitaliada la noile condiții de învățare la distanță, în contextul în care întregul proces educațional se transformă. Astfel, școlile gimnaziale Gălănești și Putna, deja familiarizate cu instrumentele digitale, au putut implementa din ziua zero, odată cu suspendarea cursurilor, învățarea la distanță prin intermediul platformei Digitaliada „Învățare și testare online”. În plus, Fundația Orange a oferit spre folosință tabletele utilizate în cadrul programului Digitaliada, elevilor cu situații dificile din cele 50 de școli în care se desfășoară programul.

Programul Digitaliada este liderul educaţiei digitale în România, cu o experiență de 4 ani în implementarea metodelor digitale în procesul de predare-învăţare-evaluare la clasă. Pionieratul şi experienţa Digitaliada au făcut ca tranziţia forţată la învăţământul la distanţă să fie una mai puţin stresantă pentru profesorii Digitaliada care erau familiarizaţi cu platforma şi cu utilizarea metodelor digitale.  “În noul an școlar le vom oferi, în continuare, tot sprijinul elevilor, părinților, profesorilor și directorilor prin resursele, echipamentele și formările Digitaliada, pentru ca educația să continue la clasă sau la distanță. În județul Suceava am organizat deja webinarii pentru 32 de profesori de diferite discipline, pentru utilizarea platformei Digitaliada Învățare și testare online și pregatim alte noutăți și resurse pentru anul care abia începe. ” – Amalia Fodor, director Fundația Orange.

În mod special, pentru a veni și mai mult în sprijinul învățării online, clienții Orange beneficiază de trafic de date gratuit, pe tot parcursul anului școlar 2020-2021, la accesarea platformei interactive „Învățare și testare online”, dar și a celor peste 2000 de resurse educaționale din www.digitaliada.ro. Totodată, webinariile dedicate platformei “Învățare și testare online” vor continua pe tot parcursul anului școlar 2020-2021.

Digitaliada este un program de educație digitală care se desfășoară cu avizul Ministerului Educației Naționale și care își propune încurajarea folosirii tehnologiei la clasă pentru îmbunătățirea performanței școlare în învățământul preuniversitar. 6000 elevi, din cele 50 de școli din mediul rural incluse în program învăță în laboratoare digitale complet echipate cu peste 1900 de tablete și alte 120 de echipamente IT. Oricine este interesat de predarea și învățarea cu ajutorul tehnologiei digitale are la dispoziție, în mod gratuit, platforma online www.digitaliada.ro și poate aplica la concursul de materiale digitale #Digitaliada, care încurajează dezvoltarea de materiale educaționale în limba română.

Pentru a-i pregăti pe elevi pentru oportunitățile viitorului, Fundația Orange a investit până acum, în cele cinci ediții Digitaliada, 2,6 milioane euro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
PNL - Gheorghe Flutur
PNL - Ion Lungu - Lucian Harsovschi
PSD - Mirela Adomnicai
PSD - Dan Cusnir
PMP - Bogdan Codreanu
PMP - Marian Andronache
PRO România - Alexandra Harja Samsonescu
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava