Concert pascal
MOPAN Suceava

Polițiștii au amendat 17 pietoni din Suceava care au traversat neregulamentar strada. Amenzile au fost aplicate în cadrul unei acțiuni pe care poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat pe perioada 15 – 18 iunie pentru informarea şi responsabilizarea pietonilor cu privire la riscurile la care se expun nerespectând legislaţia rutieră. Acţiunile preventive au fost concentrate în zona unităţilor de învăţământ în contextul apropierii vacanţei de vară a copiilor. De asemenea, în zilele de 15 şi 16 iunie au fost derulate şi acţiuni în unităţile şcolare prilejuite de festivităţile de închidere a anului şcolar.

În paralel, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Suceava, împreună cu polițiști din cadrul formaţiunilor de profil, sprijiniţi de polițiști de ordine publică din cadrul secţiilor de poliţie, au organizat şi desfăşurat o acţiune tematica pe drumurile publice de pe raza judeţului Suceava, în vederea depistării pietonilor care traversează neregulamentar, precum şi a conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii.

În total au fost controlate peste 300 vehicule şi au fost legitimaţi peste 350 de pietoni, fiind aplicate 153 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 32.475 lei, din care pietonilor le-au fost aplicate 78 de sancţiuni.

În cadrul acţiunii au fost reţinute 14 permise de conducere, din care 13 pentru neacordare de prioritate.

Cele mai multe abateri au fost constatate de poliţişti pe raza municipiului Suceava. În doar câteva ore, în data de 15 iunie 2017, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale din care 17 pentru pietoni care au traversat neregulamentar strada. De asemenea, poliţiştii Biroului Rutier au reţinut 9 permise de conducere pentru neacordare de prioritate pietonilor.

La desfăşuarea acţiunii au fost utilizate vehiculele neinscriptionate din dotarea IPJ Suceava şi aparatura pentru captare imagini de pe radarele omologate si aparatul laser TrueCam. Puşi în faţa imaginilor filmate atât pietonii cât şi şoferii care nu au respectat legea au recunoscut că actele lor puteau duce la adevărate tragedii.

Poliția Suceava a anunțat că și în perioada următoare vor fi organizate astfel de acțiuni pentru sancționarea contravenţională a celor care încalcă legislaţia.

„Atragem atenţia încă o dată că sancţiunile aplicabile prevăzute de O.U.G. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice nu sunt deloc neglijabile.

Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând şi o sancţiune contravenţională de 4 – 5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 145 lei). De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancţiuni contravenţionale de 2 – 3 puncte amendă”, a informat Poliția Suceava.

Poliția a reamintit pietonilor să nu traverseze drumurile publice decât prin locurile marcate sau semnalizate cu indicatoare, respectiv trecere de pietoni sau semafor. Traversarea se face perpendicular pe axul drumului, după o asigurare temeinică în ambele părţi. În lipsa indicatoarelor rutiere (trecere de pietoni sau semafor), chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, pietonii nu au prioritate. „Strada nu se trece în fugă iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă. Circulaţia pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului. Iar şoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni”, se mai precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava