Concert pascal
MOPAN Suceava

 În perioada 20 februarie – 20 martie 2019, la nivelul IPJ Suceava se desfășoară Planul de Măsuri ,,Respectăm Legea”, un demers iniția de Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității având ca scop conștientizarea și responsabilizarea tinerilor cu privire la consecințele în plan juridic și personal generate de nerespectarea legii.

În cadrul planului polițiștii au organizat activități preventive și de informare dar și acțiuni în colaborare cu structurile operative pentru combaterea delincveței juvenile.

Pentru informarea și responsabilizarea tinerilor au fost desfășurate activități de prevenire în unități de învățământ din cliclul primar, gimnazial și liceal. Au fost prezentate tematici adaptate categoriilor de vârstă, fiind abordată siguranța rutieră, siguranța în mediul on-line, fenomenul de bullying, prevenirea violenței în mediul școlar, prevenirea consumului de alcool și drog, limitele răspunderii penale a minorilor.

Peste 5000 de elevi și 100 de cadre didactice au beneficiat de activitățile de informare, fiind distribuite totodată, materiale educative și vizionate filme și spoturi cu mesaj preventiv.

De asemenea, au fost organizate evenimente de sensibilizare și inițiate proiecte punctuale educative în 4 unități de învățământ precum ,,Violența nu te face mai puternic” , ,,Fii atent – Circulă Prudent” sau ,,Copilărie fără Violență”.

Au fost organzate concursuri și activități interactive în unitățile școlare din ciclul primar și gimnazial, copiii primind diplome și premii. De asemenea, în licee au fost organziate jocuri de rol cu participarea adolescenților și seminarii de promovare a  meseriei de polițist.

O altă componentă a Planului de Măsuri ,,Respectăm Legea” a reprezentat-o realizarea unui nou manual pentru elevii din ciclul preșcolar și din clasele primare. Cu sprijinul RCHF Romania reprezentată de dl. Brian Douglas au fost realizate 20.000 de manuale pentru învățare ușoară și dobândire a unui comportament preventiv. Activitatea de distribuire a manualelor a început deja în școli din mediul rural, urmând a continua până la finalul anului școlar 2018-2019.

Polițiștii de proximitate și polițiștii judiciariști au desfășurat, în completarea activităților preventive, acțiuni de identificare a tinerilor cu comportament antisocial, reușind pe perioada derulării planului probarea activității infracționale a peste 20 de minori la nivelul județului. Din păcate aria infracțională în care sunt implicați minori este diversă, de la acte de violență, până la furturi și tâlhării.

”Dragi copii şi adolescenţi vă invităm să  NU luaţi parte la fapte care contravin legii şi sunt considerate contravenţii sau infracţiuni.

În conformitate cu legea, minorii cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani răspund penal într-o manieră diferenţiată.

Astfel, cei cu vârsta cuprinsă între 14-16 ani raspund penal numai dacă, în urma unei expertize medico-legale de natura psihiatrică şi psihologică, se dovedeşte că au avut discernământ în momentul săvârşirii faptei. Discernămîntul constă în capacitatea autorului de a-şi da seama de faptele sale şi de consecinţele pe care le produce săvârşirea lor.

Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani răspund penal fără a mai fi necesară dovedirea discernământului. În cazul săvârşirii unei infracţiuni, toţi minorii care răspund penal cad sub incidenţa legii penale, adică sunt sancţionaţi”, se spune în comunicatul Poliției.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava