Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliul Judeţean Suceava a avut un an bun din punct de vedere financiar. Este concluzia trasă de şeful administraţiei judeţene Cătălin Nechifor, luni în cadrul unei conferinţă de presă. Nechifor susţine că deşi anul care stă să se încheie nu a fost deloc simplu administraţia judeţeană a reuşit să treacă peste toate dificultăţile. El a precizat că guvernul a alocat acum pe final de an judeţului Suceava 50 de miliarde de lei vechi pentru deszăpezire. ”Am discutat la telefon cu toți primarii pentru a vedea care sumele de care au nevoie mai puțin cu primarul de Slatina cu care nu am reușit să dialogăm. Am asigurat sumele necesare astfel încât iarna să nu ne ia prin surprindere, a menționat Nechifor. Anul 2014 este văzut de preşedintele Consiliului Judeţean ca un an agitat ţinând cont că vor fi două runde de alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale. Nechifor se aşteaptă la disfuncţionalităţi în munca administrativă. „Avem două runde alegeri și asta înseamnă că în munca noastră administrativă vor exista anumite disfuncționalități inerente nu din partea noastră pentru că ne-am propus ca în 2014 să continuăm munca începută la preluarea mandatului. Sincer ar fi fost mai bine dacă în 2014 nu ar fi fost aceste două campanii electorale. România la nivel macroeconomic s-a aşezat pe un parcurs de creștere și am văzut inclusiv puncte de vedere reliefate de organisme de specialitate internaționale care arată creşterea economică. Bătălia politică ar putea influența anumiți indicatori și sper să avem puterea să trecem fără prea mult scandal politic peste acest două confruntări electorale”, a spus Nechifor. Cătălin Nechifor a ţinut să le mulţumească consilierilor judeţeni pentru colaborare apreciind atmosfera corectă din deliberativul judeţean. De altfel Nechifor le-a oferit aleşilor judeţeni o şampanie la restaurantul Gloria

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava