MOPAN Suceava

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a anunţat că 22 de străzi din acest municipiu vor fi asfaltate în totalitate. Cătălin Coman a declarat că împreună cu specialiştii din cadrul Direcţiei Tehnice şi Serviciului de Urbanism a definitivat lista străzilor care vor fi asfaltate integral în acest an. Cătălin Coman a spus că bugetul pentru aceste lucrări este de 3,5 milioane de lei, prioritare fiind străzile care nu au fost asfaltate niciodată, precum şi cele pe care au fost realizate lucrări de introducere a reţelelor de apă şi canalizare.

Cătălin Coman a arătat că străzile care vor fi asfaltate în totalitate anul acesta sunt Aleea 2 Grăniceri (pe două porţiuni, una care face legătura între strada Victoriei şi str. Broşteni, apoi de la str. Broşteni şi str. Filaturii), str. Filaturii, str. Nufărului (parţial), str. Sergent Sava, Caporal Manolache, Caporal Movileanu, Zorilor, Vasile Ciurea, Sublocotenent Grigoraş, Păcii, Şcoala Domnească, Magazia Gării, 9 Mai, Humorului şi Caporal Diaconiţa. La acestea se mai adaugă străzile Anton Holban, Pietrari şi Cuza Vodă, din zona centrală a oraşului, precum şi străzile Forestierului, Gheorghe Doja, Şoldăneştilor şi Topitoriei, din cartierul Şoldăneşti.

„Acestea sunt străzi care vor fi asfaltate integral. În această perioadă se realizează lucrările de profilare şi de pregătire, şi urmează să începem efectiv lucrările imediat ce vremea o va permite. Sperăm ca cel mai târziu la 1 aprilie a.c. să ne putem apuca de asfaltare integrală a acestor străzi”, a spus primarul din Fălticeni. El a adăugat că pe lângă acestea, pentru mai multe străzi din municipiu sunt prevăzute lucrări de reparaţii.

Coman a mai spus că în urma unei analize efectuate cu serviciile de specialitate din Primăria Fălticeni există posibilitatea ca în maxim doi ani să fie asfaltate toate străzile de pământ sau cele balastate din acest municipiu. „Este o analiză reală, obiectivă. De când sunt primar s-au asfaltat aproximativ 15 kilometri de străzi care nu au avut niciodată asfalt. Iar dacă vom continua în acest ritm, acest obiectiv ca în doi ani să nu mai existe în Fălticeni nici o stradă de pământ sau de balast va fi realizat ”, a spus Cătălin Coman, care a adăugat că în total, anul acesta vor fi asfaltate în totalitate străzi pe o lungime de aproximativ 12 kilometri.

El a mai adăugat că pe mai multe străzi din Fălticeni urmează să fie realizate lucrări de introducere a reţelelor de apă şi canalizare, printr-un proiect european, motiv pentru care nu vor fi incluse în programul de reparaţii de anul acesta. „Dar imediat ce vom introduce aceste reţele vor fi asfaltate integral. Şi aici nominalizez străzile Pictor Băieşu, parţial, Răzeşilor, Plutonier Iacob, Antileşti, Halmului şi Răsăritului. Pe acestea mai avem de introdus reţele de apă şi canal şi apoi le vom asfalta integral”, a explicat Cătălin Coman.

Primarul din Fălticeni a mai precizat că în premieră pentru Fălticeni, anul acesta vor fi montate limitatoare de viteză. Cătălin Coman a explicat că aceste limitatoare vor fi montate la solicitarea fălticenenilor, având în vedere că sunt străzi pe care maşinile circulă cu viteze foarte mari. El a precizat că limitatoarele de viteză au fost achiziţionate deja şi vor fi montate în regie proprie pe străzile pe care se circulă cu viteză, în intersecţiile periculoase unde s-au înregistrat accidente, pe aleile dintre blocuri, la trecerile de pietoni şi în zona unităţilor şcolare. Cătălin Coman a arătat că în maxim două săptămâni vor începe lucrările pentru montarea acestor limitatoare. „Acestea sunt zonele în care vom monta cu prioritate aceste limitatoare de viteză. Acestea sunt demontabile, astfel încât în sezonul rece să le scoatem pentru a nu îngreuna activitatea de deszăpezire”, a spus Coman.

22 de străzi din Fălticeni vor fi asfaltate în totalitate, 8.7 out of 10 based on 9 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.7/10 (9 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava