Concert pascal
MOPAN Suceava

Aproape 60** de clădiri emblematice din România vor fi iluminate, pe 24 martie, în roșu, culoarea simbol a luptei împotriva tuberculozei. Împreună cu autorități locale și județene şi instituţii din 28 de județe, Parteneriatul Stop TB România se alătură eforturilor mondiale de conștientizare a populației cu privire la tuberculoză, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei.

Sloganul campaniei de informare și conștientizare pe care o derulăm anul acesta este #RespirăSănătos.

#RespirăSănătos înseamnă prevenire, identificarea simptomelor relevante şi diagnosticare în cel mai scurt timp şi tratament corect, continuu şi de calitate, până la vindecare. Înseamnă servicii de suport în comunitate şi susţinere financiară prin alocaţie de hrană pe toată perioada tratamentului pentru pacienţii cu tuberculoză.

#RespirăSănătos  înseamnă şi aşezarea pacientului în centrul sistemului de sănătate şi tratarea acestuia ca un întreg, nu ca o singură afecţiune. De aceea, anul acesta dorim să readucem în spaţiul public discuţia despre tuberculoză şi tulburări mintale, afecţiuni stigmatizante care, de cele mai multe ori, se întâlnesc şi se potenţează.

Astfel, pe data de 23 martie, începând cu ora 11:00,  organizăm evenimentul online ”Tuberculoza și sănătatea mintală”, transmis live pe pagina de Facebook a Parteneriatului Stop TB Romania (https://www.facebook.com/ParteneriatulStopTB). Împreună cu medici pneumologi, specialişti în sănătate mintală şi organizaţii ale societăţii civile care lucrează cu persoane afectate sau la risc de tuberculoză, vom încerca să punem pe agenda autorităţilor din sănătate necesitatea ca pachetul de servicii pentru tuberculoză să includă şi servicii pentru sănătate mintală.

Campania dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei face parte din activitățile Proiectului “Implicare civică pentru o sănătate mai bună a comunităţii” derulat de Fundația Romanian Angel Appeal – Apelul Îngerului Român în parteneriat cu Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a crește implicarea civică și capacitatea de participare la luarea deciziilor a persoanelor afectate sau la risc de TBC și/sau HIV prin intermediul Parteneriatului STOP TB România, astfel încât politicile publice propuse și implementate la nivel central și local în comunități să țină cont de vocea acestor cetățeni, urmând principiul „Nimic pentru noi fără noi”.

* Cu toate progresele înregistrate în ultimii 20 de ani, România încă este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de cazuri noi și recidive de tuberculoză înregistrate anual. Ultimul raport publicat în 2022 de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) si Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a plasat România între cele 18 state cu prioritate ridicată pentru lupta împotriva tuberculozei din Regiunea OMS Europa şi pe locul 6 ca număr absolut de cazuri anuale (după Federaţia Rusă, Ucraina, Uzbekistan, Turcia şi Kazakhstan).

Un sfert din populația lumii e infectată cu bacilul tuberculozei, conform estimărilor OMS. 10 milioane de persoane se îmbolnăvesc în fiecare an şi 1,5 milioane de persoane  mor din cauza acestei boli. Pandemia COVID-19 a a avut un impact negativ puternic asupra programelor naţionale de diagnostic şi tratament al tuberculozei. În 2020, România a înregistrat una dintre cele mai drastice scăderi a numărului de cazuri din Regiunea OMS Europa (cu 35% mai puţine cazuri diagnosticate faţă de 2019). Aceasta se traduce în 2022 în creşterea numărului de cazuri grave de tuberculoză diagnosticate.

Pentru mai multe informații despre tuberculoză, puteți descărca online gratuit aplicația OneImpact România, disponibilă în Google Play Store și în Apple App Store, dezvoltată de Fundația Romanian Angel Appeal prin Fondul Global de Luptă Împotriva HIV, Tuberculozei și Malariei.

** Pe 24 martie, aproape 60 de clădiri sau obiective reprezentative din 28 de judeţe vor fi iluminate în roșu, ca urmare a răspunsului pozitiv al autorităților locale și județene la invitația Parteneriatului Stop TB:

Alba Zidurile Cetăţii Carolina, Alba Iulia
Bacău Primaria Municipiului Bacău
Bihor Direcţia de Asistenţa Socială Oradea
Bistriţa-Năsăud Biserica Evanghelică
Primăria Municipiului Bistriţa
Botoşani Primăria Municipiului Botoșani
Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani
Şcoala Populară de Arte
Memorialul Ipoteşti
București Spitalul Clinic Colţea
Muzeul Grigore Antipa
Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I
Teatrul Mic
Secretariatul General al Guvernului
Serviciul de Telecomunicații Speciale București
Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București
Buzău Instituția Prefectului
Călărași Primăria Municipiului Călărași
Consiliul Județean Călărași
Cluj Consiliul Judeţean Cluj
Opera Națională Română Cluj-Napoca
Universitatea Babeș-Bolyai
Primăria Florești
Facultatea de Teatru și Film
Constanţa Farul Genovez
Podul rutier Medgidia
Parcul Nicolae Bălcescu Medgidia
Dâmboviţa Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa
Primăria Municipiului Târgovişte
Dolj Teatrul Naţional Marin Sorescu
Muzeul de Artă
Casa Băniei
Galaţi Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi
Giurgiu Consiliul Local Giurgiu
Harghita Spitalul Municipal Gheorgheni
Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc
Iasi Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași
Primăria Municipiului Iaşi
Ilfov Prefectura Ilfov
Mehedinţi Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Drobeta-Turnu Severin
Mureş Primăria Municipiului Târgu Mureş
Maramureș Spitalul de Pneumoftiziologie Dr. Nicolae Rusdea Baia Mare

 

Podul peste râul Sabar – Primăria Baia Mare

Neamț Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecţia Copilului Neamţ
Consiliul Judetean Neamţ
Primăria Municipiului Piatra Neamţ
Prahova Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești
Universitatea Petrol Gaze Ploiești
Sibiu Primăria Municipiului Sibiu
Muzeul de Istorie Naturală Sibiu
Muzeul Cinegetic „August von Spiess” Sibiu
Suceava Muzeul de Istorie Suceava
Tulcea Primăria Municipiului Tulcea
Casa Avramide din Tulcea
Vâlcea Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu”
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea
Vaslui Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad
Consiliul Judeţean Vaslui
Vrancea Palatul Administrativ Focşani

Metrorex, Societatea de Transport București STB SA şi Palas Mall Iași se implică în campania de acest an prin proiectarea, în sistemele proprii, a materialelor video de comunicare şi informare.

Parteneri Media/Online: Monica Rădulescu, Alex Grecu, Dr. Anca Ivan, Dr. Roxana Brătescu, Delia Baboi, Andreea Think Healthy.

Parteneriatul StopTB România (https://stop-tb.ro/) este format din organizaţii neguvernamentale şi organizaţii studenţeşti care promovează  drepturile omului şi drepturile persoanelor la risc sau afectate de tuberculoză şi/sau HIV/SIDA în România,  care desfăşoară intervenţii, proiecte sau programe în domeniul prevenirii şi controlului celor două infecţii şi  îmbunătăţesc viaţa persoanelor afectate de acestea.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava