27 de elemente de muniţie distruse de pirotehniştii suceveni în poligonul de la Bogata-Baia

Ieri, pirotehniştii suceveni au distrus în poligonul de la Bogata-Baia 27 de elemente de muniţie, din care unele în perfectă stare de funcționare.
Muniția provenea din cele două războaie mondiale și a fost descoperită în diferite localități din județ, în primul trimestru al acestui an. ISU „Bucovina” a transmis că au fost distruse 2 bombe explozive de aruncător, 14 proiectile de artilerie, 7 focoase de artilerie, 3 grenade de mînă defensive şi o lovitură antitanc. ISU a menționat că misiunea pirotehniștilor s-a încheiat cu succes, nefiind înregistrate victime, pagube materiale sau accidente ecologice.