Concert pascal
MOPAN Suceava

În urma demersurilor efectuate de autoritățile române, în cursul acestei nopți și în această dimineață, Poliția de Frontieră a efectuat formalitățile de intrare în ţară pentru aproximativ 3.000 de cetățeni români și străini şi aproximativ 800 de autovehicule, sosite în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Polițiștii de frontieră au efectuat controlul specific la intrarea în țară, iar ulterior persoanele au fost preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punctul de trecere a frontierei, mijloacele de transport au fost preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmerie pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantină sau pentru autoizolare.

Pentru această activitate, Poliția de Frontieră a triplat efectivele implicate în controlul de frontieră, pentru cele 10 artere de control, astfel încât formalitățile să se desfășoare cu rapiditate.

Totodată, în ultimele 24 de ore, echipajele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 36 misiuni de transport pentru 122 persoane către diverse unități spitalicești, precum și la centrele de carantină existente în mai multe județe din țară.

De asemenea, în sprijinul activităților de combatere a efectelor, la nivel național, au fost instalate 225 de corturi destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, respectiv asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spațiilor de carantină.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava