MOPAN Suceava

Program ambițios de modernizare a străzilor în municipiul Rădăuți. Nu mai puțin de 30 de străzi însumând peste 14 kilometri sunt prevăzute a fi asfaltate în acest an din care 16 pe programul multianual cu fonduri de la bugetul local și 14 prin Asociația ”GAL Urban” cu fonduri europene. Primarul Nistor Tătar a prezentat în cadrul unei conferințe de presă lista completă cu străzile care vor fi modernizate în 2020. Astfel cu bani de la bugetul local vor fi asfaltate străzile: 9 Mai, Tineretului, Plugarilor, Pepenăriei (până la intersecția cu strada Merilor), Papetăriei (din Calea Cernăuți până la podul Toplița), Mănăstirii, Constantin Dobrogeanu Gherea, Merilor (din Bogdan Vodă până la intersecția cu Grânelor), Berăriei, Constantin Colibaba, Recoltei, Sitarilor, Parcului,Fagilor, Dimitrie Dan și Bogdan Vodă (tronson Casa de Cultură – intersecție strada Hipodromului). Cu fonduri europene prin GAL Urban vor fi modernizate următoarele străzi: Plevnei, Plugarilor, Alexandru Odobescu, Zorilor, Îmbinată, Gheorghe Doja, Cucului, George Coșbuc, Vasile Conta, Ion Grămadă, Mică, Podurilor, Pandurilor și Dubălăriei.

Străzile Constantin Dobrogeanu Gherea și Papetăriei, primele care vor fi asfaltate în acest an

Tătar a anunțat că pentru modernizarea celor 16 străzi cu bani de la bugetul local a dat deja ordinul de începere a lucrărilor subliniind că atunci când vremea va fi prielnică se va începe cu străzile Constantin Dobrogeanu Gherea și Papetăriei. Lucrările vor fi executate de firma Florconstruct care a câștigat licitația organizată de Primăria Rădăuți în toamna anului trecut valoarea contractului fiind de 5,6 milioane de lei cu TVA inclus. Licitația pentru cele cele 14 străzi ce vor fi asfaltate prin GAL Urban urmează să aibă loc luna viitoare. ”Am rămas restanți la modernizarea trotuarelor iar acum lucrăm la indicatorii tehnico economici. Vrem să facem trotuarele pe strada Dragoș Vodă, pe Mihai Viteazu, pe Iacob Zadik”, a mai spus Nistor Tătar. El a ținut să precizeze că nu lucrează electoral și că până acum a reabilitat peste 22 de kilometri de străzi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava