Șoferul beat și fără permis care vineri seara a provocat un grav accident la Vicovu de Sus a fost încarcerat pentru o perioadă de 30 de zile. Reamintim că vineri în jurul orei 18.10, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din orașul Vicovu de Sus, un localnic de 41 de ani aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu două vehicule aflate în parcarea din fața unei societăți comerciale.
În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a unui bărbat de 48 de ani din orașul Vicovu de Sus, pasager în autoturism, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Având în vedere că emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, polițiștii au constat că bărbatul nu are permis de conducere pentru nici o categorie auto. După producerea accidentului, conducătorul auto a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
În cursul zilei de sâmbătă, 21 septembrie, bărbatul din Vicovu de Sus a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și ulterior Judecătoriei Rădăuți cu propunerea de arestare preventivă, instanța confirmând propunerea procurorului de caz de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. În baza mandatului de arestare, inculpatul a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
Poliția Suceava a anunțat astăzi că în cursul anului 2019, bărbatul a fost surprins în flagrant de polițiști, respectiv pe 9 martie și 26 iulie 2019, când a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava