Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) anunţă prelungirea termenului limită de depunere a proiectelor în cadrul apelului de proiecte Creșterea incluziunii și abilitarea romilor, organizat în cadrul Programului Dezvoltare locală, finanţat prin intermediul Granturilor SEE şi Norvegiene 2014-2021. Astfel, solicitanții eligibili pot depune propunerile de proiect până la data de 30 ianuarie 2020.

Această modificare a fost inclusă într-un corrigendum care a fost publicat în secțiunea web dedicată Programului din cadrul website-ului FRDS (www.frds.ro<http://www.frds.ro>). Pe lângă prelungirea termenului limită de depunere a proiectelor, prin intermediul corrigendumului au fost operate și alte modificări importante în documentaţia de apel, pe care solicitanţii eligibili sunt invitaţi să le consulte, accesând următorul link: corrigendum nr. 2/14.01.2020 pentru apelul Creșterea incluziunii și abilitarea romilor<https://dezvoltare-locala.frds.ro/wp-content/uploads/2020/01/Corrig_nr_2_Incluziunea_romilor.pdf>.

Lansat la data de 11 septembrie 2019, apelul are alocată o sumă totală de 16 milioane de euro şi oferă suport pentru creşterea accesului şi a calităţii serviciilor adresate romilor, în domeniile asistență socială, educaţie, ocupare, sănătate şi locuire, respectiv pentru consolidarea capacităţii centrelor educaţionale/ after school/ de zi existente, care lucrează cu un procentaj ridicat de copii şi tineri romi. De asemenea, proiectele finanțate vor urmări abilitarea și împuternicirea romilor și combaterea oricărei forme de discriminare a acestora. Solicitanţii eligibili sunt entităţile publice, organizaţiile neguvernamentale şi asociaţiile autorităţilor locale. (descarcă documentație apelului<https://dezvoltare-locala.frds.ro/apelul-cresterea-incluziunii-si-abilitarea-romilor/>)

———————————-

Implementat în parteneriat cu Consiliul Europei și cu Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia, Programul Dezvoltare locală  are un buget total de 82.352.941 de euro (incluzând co-finanțarea de 15% acordată de Guvernul României). Înscriindu-se în eforturile Granturilor SEE și Norvegiene de a combate sărăcia și excluziunea socială, prin dezvoltarea de  comunități puternice și incluzive, Programul Dezvoltare locală urmărește ca, prin proiectele finanțate, să contribuie la creșterea gradului de utilizare a serviciilor sociale de către grupurile dezavantajate, a incluziunii sociale a copiilor și tinerilor aflați în situații de risc și a romilor, să dezvolte capacitatea administrației centrale și locale de a aplica principiile bunei guvernări, respectiv să sprijine punerea în practică a recomandărilor CEDO privind respectarea drepturilor omului în România. Detalii specifice despre Programul Dezvoltare locală găsiți pe www.frds.ro<http://www.frds.ro>, www.eeagrants.ro<http://www.eeagrants.ro> și www.eeagrants.org<http://www.eeagrants.org>.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
Sarbatori Fericite
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava