Concert pascal
MOPAN Suceava

Muzeul Național al Bucovinei a organizat cea de-a XV-a ediție a Expoziţiei Internaţionale de Grafică Satirică „Bucovina”, având în acest an tema : Culori. Vernisajul va avea loc pe 2 iulie 2021, ora 12, în Foaierul expozițional al Muzeului de Istorie Suceava. Expoziția poate fi vizitată în perioada 2 iulie – 31 august 2021.

Ediția a XV-a s-a bucurat de o largă participare internațională, în concurs înscriindu-se 365 caricaturiști cu 1.076 de lucrări, din 64 de țări.

Chiar de la început, de la primele ediții, această competiție a crescut în numărul de participanți și valoare, fiind popularizată de multe site-uri de specialitate din lume, ajungându-se la această ediţie, la cea mai bună participare de până acum.

Juriul expoziției, format din Mihai Pânzaru PIM – caricaturist, George Licurici – caricaturist şi Ovidiu Ambrozie Bortă BOA – caricaturist, a  selectat  caricaturile cele mai bune pentru Expoziția Internaţională de Grafică Satirică „Bucovina”, precum și lucrările premiate din acest an.

Premianții din 2021 sunt:

  1. Premiul „Bucovina” – VALERII MOMOT – Ucraina – 500 Euro şi diplomă;
  2. Premiul I – SERGEY SICHENKO – Israel – 400 Euro şi diplomă;
  3. Premiul II – VALENTIN  GEORGIEV – Bulgaria – 300 Euro şi diplomă;
  4. Premiul III – MARCO DE ANGELIS – Italia – 100 Euro şi diplomă;
  5. Premiul Special – OLEG GUTSOL – Belarus – diplomă;
  6. Premiul Special – EVŽEN DAVID – Cehia –  diplomă;
  7. Premiul Special – YANG  LIJIE – China – diplomă;
  8. Premiul Special – ALI FARIDEARDPOUR – Iran – diplomă;
  9. Premiul Special – ALEXANDRU BARTFELD – Israel – diplomă;
  10. Premiul Special – GABRIELE CORVI – Italia – diplomă;
  11. Premiul Special – ANNEKE VAN STEIJN – Olanda – diplomă;
  12. Premiul Special – GELU PASCAL – Romania – diplomă;
  13. Premiul Special – KONSTANTIN KAZANCHEV – Ucraina – diplomă;
  14. Premiul Special – LEONID STOROSHUK – Ucraina – diplomă.

Nominalizați pentru premii au fost și artiștii: Osvaldo Rugani – Argentina, Luc Vernimmen – Belgia, Shenying Sun – China, Slobodan Butir – Croţia, Bernard Bouton – Franţa, Jitet Kustana – Indonezia, Aliyeh Mazaheri – Iran, Ilya Katz – Israel, Grama Liviu – România, Marian Avramescu – România, Pamfil Horodnic – România, Viacheslav Shilov – Rusia, Alexander Dubovsky – Ucraina, Fedko Serhii – Ucraina, Oleg Loktiev – Ucraina, Vladimir Kazanevsky – Ucraina, Leslie Ricciardi – Uruguay.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava