Concert pascal
MOPAN Suceava

În fiecare an, la 4 aprilie, este marcată Ziua internațională a animalelor fără stăpân. Istoria acestei zile începe în toamna anului 2010, când aproximativ o sută de organizații olandeze preocupate de situația animalelor fără stăpân au organizat prima conferință națională dedicată acestei probleme. “Cel mai bun lucru care se poate face pentru un animal de pe stradă este să fie adoptat” transmit mai mule asociaţii din Suceava care luptă pentru drepturile animalelor.

În 2010, cu acea ocazie, participanții au ales ziua de 4 aprilie pentru a lansa un semnal de alarmă și, totodată, un apel la compasiune, la nivel mondial, față de situația deplorabilă în care se află cele peste 600 de milioane de animale ale străzii din întreaga lume, fie ele câini, pisici, cai sau măgari.

Data nu a fost aleasă întâmplător, ci la exact o jumătate de an de la aniversarea Zilei mondiale a animalelor, din 4 octombrie. În fiecare an, pe 4 aprilie, întreg globul sărbătoreşte ziua animalelelor de companie fără stăpân. În Suceava, asociațiile Proanima, Bruno Pet, Proanimals Tina și Casa lui Patrocle și-au dat mana pentru a ajuta aceste animale, colaborând în același timp cu Primăria Municipiului Suceava, cu presa și cu instituțiile publice implicate în rezolvarea acestei probleme. “Această zi se vrea în fond, un semnal de alarmă și mai ales un apel la toleranță și compasiune, față de situația în care se află animalele fără stăpân în unele țări ale lumii. Daca s-au născut pe stradă sau au fost abandonate, aceste suflete, absolut nevinovate, au nevoie de un stăpân iubitor și responsabil care să aibă grijă de ele, să le ofere adăpost, hrană dar mai ales afecţiune”, este mesajul asociaţiilor amintite. Potrivit acestora, din păcate, mulţi privesc un animal fără stăpân ca pe o mare bătaie de cap dar, acestea sunt ființe reale care duc vieți incredibil de brutale și dureroase. Auzim de ele cu precădere atunci când se caută un ţap ispăşitor pentru a justifica greşelile noastre. Animalele acestea nu au creat această situaţie, doar trăiesc în ea sau după caz, mor și este în mare parte din cauza lucrurilor pe care noi oamenii le-am făcut. “Cel mai bun lucru care se poate face pentru un animal de pe stradă este să fie adoptat. Dacă nu aveţi această posibilitate, implicați-vă să îi cautaţi un stăpân, să îi oferiţi o consultație la medicul veterinar, să faceţi donaţii de mâncare pentru cainii şi pisicile din adăposturi sau să vă oferiţi voluntar pentru a alina viața lor în adăpost”, transmit asociațiile Proanima, Bruno Pet, Proanimals Tina și Casa lui Patrocle. “Dacă doriţi să nu mai apară animale pe stradă, contribuiți la stoparea abandonului, înmulțirii, sterilizându-vă câinele sau pisica”, mai arată asociaţiile într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Internaționale a animalelor fără stăpân.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava