Concert pascal
MOPAN Suceava

Ediţia de anul acesta a Lunii Diasporei a debutat, astăzi, la Consiliul Judeţean Suceava, cu prezentarea unor poveşti de succes ale mai multor suceveni plecaţi în străinătate.

Evenimentul a avut loc în prezenţa preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care cu acest prilej a înmânat distincţia Meritul Bucovinei pentru 41 de suceveni care au succes în activităţile de care le desfăşoară.

În deschiderea ceremoniei, Gheorghe Flutur a precizat că toţi cei premiaţi astăzi reprezintă modele care pot fi urmate de tineri. „Este nevoie de modele. Şi aici avem modele pe care tinerii trebuie să le urmeze”, a declarat Flutur.

El a amintit că sucevenii din Diaspora sunt extrem de importanţi pentru judeţului Suceava şi pentru dezvoltarea acestuia, amintind de sprijinul acestora în dezvoltare de curse aeriene de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare”. Gheorghe Flutur a vorbit despre preocupările CJ Suceava pentru dezvoltarea judeţului.

„În acelaşi timp vă îndemn să veniţi şi dumneavoastră cu idei pentru dezvoltarea economică a acestei zone. Iar noi, din punct de vedere economic avem obligaţia să investim în dezvoltarea judeţului, pentru ca dumneavoastră să vă reîntoarceţi acasă”, a spus şeful administraţiei judeţene.

După discursul său, Gheorghe Flutur a înmânat sucevenilor de succes diplome, ordinul Meritul Bucovinei, precum şi o traistă tradiţioanală din Bucovina.

Printre cei care au primit ordinul Meritul Bucovinei se numără Norman Manea, Cleopatra Cabuz, Constantin Rusu Bucovineanu, Liviu Dospinescu, Mons. Dr. Ionuţ Strejac, Nicole Vasilovschi, Mihai Bilauca sau Camelia Botez.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava