MOPAN Suceava

Într-una dintre cele mai negre zile din istoria Franței, Henric al IV-lea, cel mai mare rege al țării, a fost înjunghiat mortal în timp ce se afla în trăsura sa.

Henric a fost primul rege al Franței din dinastia Bourbon. Moștenind tronul într-o perioadă în care țara era sfâșiată de războaie religioase, a pus capăt la aproape 40 de ani de conflicte și a reunificat țara.

Cea mai importantă realizare a sa a fost Edictul de la Nantes, prin care a oferit libertate protestanților din Franța, inclusiv dreptul de a deține funcții publice. „Aceia care își ascultă conștiința au aceeași religie ca și mine iar eu am aceeași religie ca și aceia care sunt bravi și buni”, declara el.

Odată reinstaurată pacea, Henric a dat țării acel impuls economic de care aceasta avea nevoie, cu idei inovatoare, ca, de exemplu, introducerea industriei mătăsii. Henric a fost celebru pentru dorința sa de a-i da fiecărui francez „une poule au pot”, „un pui în ceaun”, în fiecare duminică. A contribuit, de asemenea, foarte mult la înfrumusețarea Parisului, construind Place Royale, în apropiere de Place des Vosges.

Pe lângă numeroasele sale realizări în beneficiul țării, Henric a mai avut suficient timp și pentru aventuri amoroase scandaloase, ajungând să fie cunoscut sub porecla de le vert galant (bătrânul amorez).

În 1610, Henric avea 56 de ani și, temându-se probabil de moarte, avea premoniții legate de un sfârșit violent. Soția sa, Maria de Medici, prezisese felul în care urma să moară, visând că Henric avea să fie înjunghiat, iar un astrolog chiar îi prevestise data corectă. Dar, la sosirea zilei de 14 mai, Henric a respins avertismentele ridicând din umeri, hotărât să-și viziteze un prieten bolnav.

Când trăsura lui Henric s-a oprit pentru o clipă la colțul dintre Rue de la Ferronerie și Rue Saint-Honoré, un catolic fanatic, pe nume François Ravaillac, s-a strecurat pe fereastra trăsurii și l-a înjunghiat pe rege. Henric a încercat să se apere, însă a fost înjunghiat și a doua oară, de această dată mortal, cuțitul străpungându-i plămânii.

Ucigașul lui Henric a pretins că îndeplinise o misiune divină. În realitate, probabil că fusese instrumentul unuia dintre dușmanii regelui, în special al ducelui d’Eperon (care se afla în trăsură împreună cu Henric și care nu a reușit, în mod inexplicabil, să împiedice asasinatul) și al uneia dintre fostele metrese ale lui Henric, Henriette d’Entrangues.

Așa cum se și cuvenea pentru o asemenea crimă, Ravaillac a fost târât 13 zile mai târziu în frumoasa piață creată de Henric, Place des Vosges, unde a fost sfârtecat în patru.

Tot la 14 mai:

1607: John Smith și alți coloniști debarcă în ceea ce avea să devină Jamestown, în Golful Chesapeake, America de Nord.

1727: Se naște pictorul peisagist englez Thomas Gainsborough.

1796: Medicul englez Edward Jenner administrează primul vaccin împotriva vărsatului de vânt.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

411 ani de la asasinarea lui Henric al IV-lea, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava