MOPAN Suceava

În data de 10 mai 2019, istoricul israelian Yuval Noah Harari, cel mai bine vîndut autor  Polirom (nonfiction), a susținut conferința „Sfîrșitul lui Homo sapiens. Cînd încetează omul să mai fie uman?” la Sala Palatului din București, în cadrul Brand Minds 2019 (full house: 4.200 de participanți).

Doctor în istorie la University of Oxford şi profesor de istorie universală în cadrul Departamentului de Istorie al Universităţii Ebraice din Ierusalim, Yuval Noah Harari este autorul bestsellerurilor internaționale Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, Homo deus. Scurtă istorie a viitorului și 21 de lecții pentru secolul XXI, toate apărute în traducere la Editura Polirom, în colecția „Historia”, și aflate în topul celor mai vîndute titluri ale editurii, încă de la apariția lor în limba română – circa 200.000 de exemplare vîndute pînă în prezent.

Cîteva dintre ideile conferinței susținute de Yuval Noah Harari la Brand Minds 2019:

  • Mulți oameni confundă creierul cu mintea;
  • Este mai ușor să manipulezi un sistem decît să-l înțelegi;
  • În viitor, telefonul mobil va face parte din corpul nostru și va avea funcții care vor putea să ne analizeze emoțiile, sentimentele, starea corpului. Vom opera cu două creiere, dintre care unul bionic.

Yuval Noah Harari a fost unul dintre cei șase speakeri ai Brand Minds 2019, ediție care s-a bucurat de 4.200 de participanți, care i-au mai putut asculta pe Denise Jacobs, Hitendra Wadhwa, Grant Cardone, Guy Kawasaki, Robert Cialdini.

O relatare a conferințelor susținute de speakerii Brand Minds 2019: https://brandminds.ro/brand-minds-2019-what-youve-missed/. Albumul foto al acestei ediții, pe pagina de FB Brand Minds.

Brand Minds 2020 se va desfășura la Romexpo, cu așteptări de peste 5.000 de participanți. Lineup-ul din 2020 îi aduce pe Martin Lindstrom, Malcolm Gladwell și Michio Kaku pe aceeași scenă. Noi speakeri urmează să fie anunțati în lunile următoare. Prețurile biletelor cresc pe 30 iunie 2019. Cod de discount disponibil în acest moment: brandminds2020pentru10% discount. Mai multe detalii: https://brandminds.ro/.

Sapiens. Scurtă istorie a omenirii

Traducere de Adrian Şerban

Bestseller New York Times

Publicată iniţial în Israel în 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller internaţional, fiind tradusă în peste patruzeci de limbi.

Acum 100.000 de ani, pe pămînt existau cel puţin şase specii de oameni. Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens. Ce s-a întîmplat cu celelalte? Şi cum am ajuns să fim stăpînii planetei? De la începuturile speciei noastre şi rolul pe care l-a jucat în ecosistemul global pînă în modernitate, Sapiens îmbină istoria şi ştiinţa pentru a pune în discuţie tot ce ştim despre noi înşine, ne arată cum ne-am unit ca să construim oraşe, regate şi imperii, cum am ajuns să credem în zei, în legi şi în cărţi, dar şi cum am devenit sclavii birocraţiei, ai consumerismului şi ai căutării fericirii. De asemenea, ne îndeamnă să privim în viitor, căci de cîteva decenii am început să încălcăm legile selecţiei naturale care au guvernat viaţa în ultimii patru miliarde de ani. Dobîndim capacitatea de a modela nu doar lumea din jurul nostru, ci şi pe noi înşine. Încotro ne duce aceasta şi ce vrem să devenim?

Yuval Noah Harari a obţinut. Cartea sa Sapiens, publicată iniţial în Israel în 2011, a fost tradusă în peste patruzeci de limbi. Timp de peste şase luni s-a aflat pe lista bestsellerurilor Sunday Times şi a fost de asemenea în topul bestsellerurilor New York Times.

Homo deus. Scurtă istorie a viitorului

Traducere de Lucia Popovici

Sapiens ne-a arătat de unde venim. Homo deus ne arată încotro ne îndreptăm.

De-a lungul istoriei, omenirea s-a confruntat constant cu trei probleme cruciale: războiul, foametea şi molimele. În secolul XX, a reuşit să le rezolve în mare măsură. Războiul nu mai are aceeaşi putere de distrugere: în prezent numărul celor care se sinucid e mai mare decît al celor morţi în conflicte armate. Foametea dispare: oamenii suferă mai degrabă din cauza obezităţii decît din cauza malnutriţiei. Molimele nu mai fac ravagii: mai mulţi oameni mor de bătrîneţe decît în urma bolilor infecţioase. Ce anume va lua însă locul războiului, foametei şi molimelor în agenda omenirii? Ce destin vom alege pentru noi înşine, ce scopuri ne vom stabili? Yuval Noah Harari explorează proiectele, visurile şi coşmarurile care ne vor marca viitorul. Omul va încerca să devină asemenea zeilor, învingînd moartea şi creînd viaţa artificială. Este chiar următorul stadiu al evoluţiei – Homo deus.

21 de lecții pentru secolul XXI

Traducere de Lucia Popovici

Sapiens a explorat trecutul. Homo deus a explorat viitorul.

21 de lecţii explorează prezentul.

Învaţă. Adaptează-te. Supravieţuieşte.

Într-o lume invadată de informaţii irelevante, claritatea înseamnă putere. În locul mai vechii cenzuri care presupunea blocarea fluxului de informaţii, astăzi oamenii sînt asaltaţi cu dezinformări şi lucruri care să le distragă atenţia. 21 de lecţii pentru secolul XXI face lumină în privinţa unora dintre cele mai presante probleme de pe agenda globală actuală. Cum facem faţă epidemiei de ştiri false? Mai sînt relevante naţiunile şi religiile? Ce ar trebui să-i învăţăm pe copiii noştri? De ce trece democraţia liberală printr-o criză? Este iminent un nou război mondial? Ce înseamnă ascensiunea lui Donald Trump? Ce civilizaţie domină lumea – Occidentul, China, islamul? Europa ar trebui să-şi deschidă porţile imigranţilor? Poate naţionalismul să rezolve problemele legate de inegalitate şi de schimbarea climatică? Ce ar trebui să facem în privinţa terorismului?

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava