MOPAN Suceava

În primul semestru din 2020 și în perioada octombrie-noiembrie, 559 de elevi și 22 de cadre didactice de la 12 unități de învățământ sucevene au participat la proiectul educațional „Să vorbim despre bani și bănci”. Activitățile din toamnă au avut loc online. Proiectul este derulat de câțiva ani de Inspectoratul Școlar, în parteneriat cu Agenția Suceava a BNR. Potrivit IȘJ, participanții au audiat discursurile reprezentanţilor BNR, pe teme din istoria băncii centrale şi a monedei naţionale. Totodată, au fost prezentate elementele de siguranţă ale bancnotelor şi monedelor româneşti aflate în circulaţie și au fost vizionate filmele educaţionale: „Istoria banilor”, „Elementele de siguranţă ale bancnotelor”, „Viaţa bancnotelor”, „Rolul BNR” și „Banii și inflația”. Inspectoratul Școlar Suceava a menționat că funcție de evoluția situației sanitare, în actualul an de învățământ, BNR va extinde sfera de cuprindere a activităţilor educaţionale prin realizarea de prezentări online elevilor pentru a facilita accesul acestora la cunoştinţe din domeniul financiar – bancar.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava