MOPAN Suceava

În acest weekend a avut loc aniversarea de 6 ani de la înființarea Asociației Brilliant Taekwondo Sporting Club. Asociația are în componență 5 secții de antrenament, din care 3 sunt în municipiul Botoșani, una este în orașul Săveni și una în comuna Dumbrăveni.

Într-un cadru festiv, pentru sărbătorirea celor șase ani s-a organizat și desfășurat o competiție doar pentru sportivii de la cele 5 secții, unde s-au adunat peste 80 de sportivi cu vârste cuprinse între 5 și 20 de ani. Întrucât Asociația Brilliant Taekwondo Sporting Club are unul din cel mai mare număr de arbitri din țară, competiția s-a desfășurat în cele mai bune condiții în baza regulamentului internațional de Taekwondo WT.

La finalul activității, sportivii au fost recompensați cu diplome și medalii personalizate, după care au sărbătorit cum se cuvine(cu tort, pizza și artificii) anii de performanță ai Asociației Brilliant Taekwondo Sporting Club.

Această activitate face parte din programul încărcat al asociației, urmând ca un lot puternic să participe la un turneu internațional în Bulgaria ce va aduna la start peste 1000 de sportivi, apoi la ultima competiție din România ce va fi de tip internațional unde se estimează participarea a peste 500 de sportivi, dar mai ales cea mai importantă deplasare în cadrul Campionatului European de Copii din Sindelfingen-Germania cu sportivii Sabina BURSUC, Mario COJOCARIU și Octavian BUDACĂ.

Toată activitatea sportivă este susținută de un staff format din 2 antrenori, 5 instructori, 1 conducător de delegații și 11 arbitri.

“Suntem extrem de fericiți pentru ce am putut realiza în acești ani, având un număr mare de sportivi activi și obținând numeroase medalii și trofee. Ca în fiecare an sunt mândru să pot declara că am reușit să formăm Familia Brilliant, o familie frumoasă, unită, ce petrece împreună clipe de neuitat și face cinste localităților pe care le reprezintă. Mulțumim tuturor părințălor, susținătorilor și partenerilor pentru sprijinul acordat în activitatea noastră sportivă și apreciem enorm că susțin sportul de performanță.” a declarat președintele-antrenor al Asociației Brilliant Taekwondo Sporting Club, Denis-Paul MATEI – Centură neagră 4 DAN.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava