Concert pascal
MOPAN Suceava

O locație fantastică!”, “Un public minunat!„, „Suntem impresionați de zonele bine definite, create pentru toate gusturile!“… Acestea sunt câteva dintre reacțiile celor care au fost prezenți  în prima zi, la Revolution Festival Timișoara. 6000 de vizitatori s-au bucurat de atmosfera incredibilă de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.

De la ora 18.00, rEVOLUTION Festival a dat oficial startul celei de-a doua ediții. De aici a început o zi de vineri cu totul specială, una din care nu au lipsit skaterii, artiștii internaționali, performerii, polițiștii binevoitorii din orășelul Lunatica, dansatoarele pline de energie sau animatorii pe picioroange.

La rEVOLUTION avem o mulțime de scene, una mai vibrantă decât alta. Astfel, miile de vizitatori care ne-au trecut pragul au putut să se bucure de: Music Guru, Electric Apex, Zion Love, Xtreme Music, Cubalcan, Gaia Trance Zone și Circo Panico. Fiecare dintre aceste zone a avut atmosfera ei aparte, și și-a primit publicul cu brațele deschise. De asemenea, festivalul a mai avut câteva zone Chill, numai bune pentru cei care au vrut să-și tragă sufletul sau să relaxeze între concerte.

La Music Guru am avut show după show, fiecare trupă care a urcat pe scenă fiind cu adevărat… revoluționară. Una dintre cele mai așteptate prezențe a fost Suicidal Tendencies, o trupă care-și merită din plin titlul de legendă a scenei rock. Alături de ei au fost mii de spectatori care au dat din plete, au cântat cântec după cântec, au ținut mâinile în aer fără oboseală și au demonstrat că Timișoara este însetată după showurile live care distrug barierele mainstream-ului.

Am fost în multe locuri din lume. Unele nu mi-au plăcut, dar în România îmi place. Îmi place mult. M-am plimbat prin centrul orașului vostru”, le-a strigat de pe scenă Juliette Lewis miilor de fani care au venit să o vadă pe  alături de trupa ei, The Licks.

Cu atitudinea de „California chick”, cu bandana a la Suicidal Tendencies, și o șapcă cu numele trupei, celebrul star de la Hollywood a urcat pe scenă și în doar câteva secunde a acaparat întreg publicul. A făcut oamenii să sară, să cânte, să bată din palme, să-i strige numele și, mai presus de orice, a adus la Timișoara o atmosferă cum rar poți să trăiești. Show-ul a culminat în aplauze furtunoase și strigăte care cereau mai mult „Juliette goodness”.

Paradisul de vibe-uri bune și muzici alese de la Muzeul Satului Bănățean nu ar fi fost la fel dacă nu-i aveam alături și pe: Blazzaj, Ritam Nereda, CTC, Roni Size & Krust, Black Sun Empire, Fred V & Grafix feat Dynamite MC sau Mi-tzu B2B Damaja, cu toții fiind prezenți pe Music Guru. De asemenea, toate celelalte scenă au avut parte de performeri absolut spectaculoși.

Spectacol a fost și în zonele Circo Panico și Lunatica unde euforia și utopia merg până la infinit. Dacă nu ați apucat să vă bucurați de această zonă vineri, vă așteptăm sâmbătă pentru că e ceva cum nu ați mai văzut pe meleagurile noastre. Ca și cum nu e de ajuns, Circo Panico este strâns legat de Glastonbury Festival.

Sâmbătă, ne revedem la rEVOLUTION Festival, tot de la ora 18.00, cu alți artiști incredibili precum: Planet of Zeus, Skunk Anansie, John Digweed, Maxim DJ Set (The Prodigy) și mulți alții.

Cei care și-au cumpărat abonament vor putea să intre la festival pe baza brățărilor primite vineri. Pentru cei care vor să-și cumpere un bilet de o zi, prețul este de 99,99 lei.

Vă așteptăm în magnificul univers rEVOLUTION!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava