Concert pascal
MOPAN Suceava

61 de clase a IX-a cu aproximativ 1.700 de elevi vor dispărea din toamnă în județul Suceava, din cauza reducerii semnificative a numărului absolvenților de clasa a VIII-a. În schimb, de anul următor se va înregistra un plus de 1.200 de copii de liceu. Prezent în studioul Radio Top, adjunctul Inspectoratului Școlar, profesorul Ciprian Anton a explicat: „Suntem într-o situație inedită, pentru că în județul Suceava se întâmplă cea mai mare scădere din țară. Asta se întâmplă pentru că în urmă cu 8 ani, în clasa 0 s-au înscris mai puțini copii decât se așteptau cei din conducerea învățământului. O medie de 1.700 de copii înscriși în minus în clasa 0. Aceștia au mers până-n clasa a VIII-a și în toamnă trebuie să intre la liceu. Noi, anul trecut am avut o medie de peste 6.800 de absolvenți de clasa a VIII-a. Câțiva dintre ei au renunțat. Și de la acea cifră, comparând-o cu ceea ce avem ca și copii care termină clasa a VIII-a, adică 5.200, este undeva o medie de 1.700 de copii care nu se vor regăsi la liceu nu pentru că nu-și dorește cineva, ci pentru că pur și simplu nu s-au înscris în clasa 0”. Profesorul Anton crede că s-a ajuns în această situație întrucât clasa 0 era la debut și multă lume era reticentă. El a afirmat: „Când a apărut acea clasă 0, poate că multă lume a privit-o cu reticență. Însă, anul următor vom reveni undeva în jurul cifrei de 7.000 de elevi de-a IX-a, mai exact, 6.700. Deci, doar anul ăsta avem o gaură mare, după care în anul următor vom avea 6.700 de copii, iar peste doi ani iarăși vreo 7.000. Așadar, vom reveni nu neapărat la normalitate, pentru că nu știu dacă se poate numi o normalitate, dar, conform statisticii și datelor strânse de colegi, numai anul acesta este un vid”. Clasele de-a IX-a vor dispărea din licee de pe raza întregului județ. Lista cu propunerile va fi transmisă spre aprobare la Ministerul Educației, până vineri, 22 ianuarie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava