Concert pascal
MOPAN Suceava

Comunicat:

USR Brașov continuă strângerea de semnături pentru inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice”.

La Brașov, startul campaniei s-a dat pe data de 15 mai și,  în mai puțin de 4 săptămâni, s-au strâns peste 6500 de semnături din întregul județ, din care 4800 din municipiul Brașov. La acestea, se mai adaugă alte câteva sute de semnături de la persoane cu domiciliul în alte județe, precum studenți, turiști sau persoane care lucrează în Brașov. Până la finalul campaniei, au mai rămas 4 luni și 10 zile, timp în care mai trebuie strânse  aproximativ 18.000 de semnături.

Braşovenii au înţeles că iniţiativa Fără Penali în Funcții Publice este un demers necesar și de bun simț, care nu vizează persoane, ci urmărește asanarea mediului politic și recâștigarea încrederii cetățenilor în valoarea de reprezentativitate a politicianului: aceasta nu trebuie să fie umbrită de fapte antisociale grave, așa cum sunt cele condamnate prin codul penal” a declarat Codruț Bucur, președintele organizației municipale USR Brașov și coordonatorul campaniei la nivelul municipiului Brașov.

Termenul de “penal”, folosit în denumirea campaniei, este foarte clar definit în textul care urmează a fi introdus în Constituţia României: este vorba de cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.

Toți brașovenii care rezonează cu această inițiativă o pot susține mai mult decât prin propria semnătură, strângând semnături de la rude, prieteni sau vecini şi aducând apoi listele la cortul de campanie. Formularul se poate descărca de pe site-ul campaniei: https://www.farapenali.usr.ro/.

În Brașov, cetățenii pot semna și aduce liste de semnături zilnic, la cortul amplasat momentan în Livada Poștei, în fața Rectoratului. “În scurt timp, cortul va fi mutat pentru o perioada la Modarom, după care vom face și o caravană prin cartiere, în zonele aglomerate, autorizația noastră vizând principalele artere cu trafic pietonal din municipiu” a mai spus Codruț Bucur.

Reamintim că inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice” vizează introducerea unui al treilea alineat la articolul 37 din Constituția României, care prevede că „Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării„.

11 mai 2018
Uniunea Salvați Romania – filiala Brașov

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava