MOPAN Suceava

În primele cinci zile ale noului an, militarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava au intervenit în 82 de misiuni specifice, informează purtătorul de cuvânt al instituției, Alin Găleată. Din cele 82 de misiuni, 50 au fost intervenţii de acordare a primului ajutor medical desfășurate de pompierii paramedici SMURD. Alte 12 misiuni au fost pentru localizări şi lichidări de incendii, cinci pentru accidente rutiere iar restul au reprezentat alte intervenţii pe linia situaţiilor de urgenţă precum asanare pirotehnică, monitorizare şi acordare asistenţă tehnică de specialitate, asigurări ale măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor. Primul incendiu deosebit s-a înregistrat chiar în prima zi a anului la un apartament de pe strada Zorilor din municipiul Suceava. Aici au intervenit două echipaje de pompieri. Intervenția a fost una dificilă fiind nevoie de evacuarea locatarilor din apartamentele de la etajele superioare. Pompierii au lichidat incendiul însă focul a distrus obiecte de mobilier, bunuri casnice, aparatură electrică şi electrocasnică, tâmplărie şi materiale textile. Cauza incendiului, un scurtcircuit produs la un cablu electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti. Nu același lucru se poate spune despre accidentul rutier produs vineri noapte în zona șoselei de centură a municipiului Suceava pe raza comunei Șcheia care s-a soldat cu moartea unui tânăr în vârstă de 21 de ani. Tânărul și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina în pilonul podului construit fix în mijlocul drumului național 17, autoturismul rămânând practic înfipt în zid. ”Zidul Morții” cum i se mai spune. Pompierii au intervenit la extragerea victimei dintre fiarele contorsionate ale mașinii. Ultima intervenție a celor de la ISU s-a înregistrat sâmbătă seară tot la un accident rutier dar în orașul Cajvana unde un autoturism înmatriculat în Marea Britanie s-a izbit de un cap de pod. Pompierii au descarcerat victima, un tânăr în vârstă de 18 ani, care a fost transportată la Urgențele Spitalului Județean.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava