„Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva, căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineață arestat.” Cel care a scris această celebră introducere a murit pe 3 iunie 1924, într-un sanatoriu din Kierling, din imediata apropiere a Vienei.

Era Franz Kafka, un scriitor considerat printre cei mai mari ai secolului XX, în ciuda faptului că aproape toate lucrările sale au fost publicate postum.

Kafka s-a născut la Praga, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar. Provenea dintr-o familie de evrei asimilați, vorbitori de limba germană, condusă de tatăl lui, un negustor lipsit de sensibilitate.  Tinerețea sa a fost cu totul obișnuită.

După ce a obținut doctoratul în drept la Universitatea din Praga, a avut slujbe prea puțin solicitante la diferite companii de asigurări până când, la vârsta de 34 de ani, a fost diagnosticat cu tuberculoză, boala care avea să-l răpună, fiind obligat să lipsească periodic de la slujbă.

Spre deosebire de personajele din operele sale de ficțiune, Kafka era o persoană încântătoare și o companie plăcută. Deși puternic atras de femei (nu s-a căsătorit niciodată, dar a avut mai multe relații serioase), pare să fi suferit de anumite anxietăți legate de sex.

La vârsta de 30 de ani, nota în jurnalul său: „Der Coitus als Bestrafung des Glückes des Beisammenseins” („Actul sexual este pedeapsa pentru fericirea de a fi împreună”).

Însă nimic din viața sa nu explică povestirile și nuvelele sale absurde ori viziunea întunecată asupra vieții. A creat ceea ce un critic numea „o combinație derutantă de normal și fantastic”. „Metamorfoza” începe cu următoarele cuvinte: „Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare”.

În „Judecata”, un fiu se sinucide la cererea tatălui său. În cea mai celebră lucrare a lui Kafka, „Procesul”, protagonistul, purtând numele banal de Joseph K., se confruntă la nesfârșit cu o birocrație nevăzută, însă nu reușește să descopere natura acuzațiilor formulate împotriva lui, cu toate că este găsit vinovat și, în cele din urmă, este ucis pe stradă, „ca un câine”.

La moartea sa, Kafka a lăsat instrucțiuni executorului testamentar, Max Brod, să-i ardă toate lucrările, dar, din fericire pentru cititorii de pretutindeni, Brod nu a ținut seama de cererea lui și le-a pregătit pentru publicare.

De atunci, criticii au avansat nenumărate interpretări privind adevăratul sens al cuvintelor lui Kafka. Brod îi considera romanele ca fiind alegorii ale grației divine, în vreme ce alții au considerat că esența lucrărilor sale își are originea în dependența nevrotică de tatăl său.

Unii îl creditează cu anticiparea totalitarismului nazist și comunist, în nuvele cum ar fi „Procesul” și „Castelul”. Alții consideră că lucrările sale sunt o metaforă a anxietății și alienării omului modern, într-o lume incomprehensibilă și indiferentă. Un critic chiar a văzut în oamenii care îl ucid pe personajul principal din „Castelul” simboluri ale testiculelor sale.

Asemenea lui Dickens, Orwell, Rabelais și de Sade, Kafka este unul dintre puținii romancieri al căror nume a devenit adjectiv în limbajul nostru cotidian. „Kafkian: apăsător într-un mod de nepătruns, de coșmar”.

Nici el nu și-ar fi putut imagina că acele coșmaruri pe care le crease în proză vor ajunge o realitate mai înfricoșătoare pentru cei pe care i-a lăsat în urma sa după moarte; cele trei surori ale sale și una dintre iubitele lui au pierit în lagărele de concentrare naziste.

Tot la 3 iunie:

1162: Thomas Becket este hirotonisit arhiepiscop de Canterbury.

1811: Se naște scriitorul Henry James.

1864: 7.000 de soldați unioniști sunt uciși în timpul primei jumătăți de oră a Bătăliei de la Cold Harbor, Virginia.

1875: Moare compozitorul francez Georges Bizet.

1877: Se naște pictorul fovist francez Raoul Dufy.

1942: Vasele americane îi înfrâng pe japonezi în Bătălia de la Midway.

Geo Alupoae, critic de teatru.