Concert pascal
MOPAN Suceava

Un tânăr din oraşul Dolhasca s-a ales cu dosar penal supă ce a acroşat o bătrână cu betoniera pe care o transporta în căruţă, după care a fugit de la locul faptei. Accidentul a avut loc pe un drum comunal din satul Probota, oraşul Dolhasca. Potrivit Poliţiei Suceava, vineri, în jurul orei 12:00, un tânăr de 19 ani din orașul Dolhasca, satul Probota, în timp ce conducea o căruţă în care transporta o betonieră, a acroșat cu o roată a utilajului, care era ieșită în afara atelajului, o bătrână de 87 ani, care se deplasa ca pieton pe partea carosabilă în aceeași direcție de deplasare.

După producerea accidentului rutier conducătorul atelajului hipo a părăsit locul producerii acestuia fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat de lucrătorii de poliție pe raza localității Probota. Din accident a rezultat accidentarea pietonului de 87 de ani, care a fost transportată cu ambulanța SMURD la Spitalul Municipal Fălticeni. Atât căruțașul cât și pietonul au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative în ambele cazuri. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea lucrătorilor de poliție”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava