Concert pascal
MOPAN Suceava

Un tânăr de 19 ani, din comuna Horodnic de Sus, prins la volan fără permis de conducere, a ajuns în arestul Poliției Suceava. Tânărul a fost oprit pentru control de polițiștii din Marginea, sâmbătă noapte, pe un drum comunal neclasificat denumit popular „Pe uliță la brigadă”, din comuna Horodnic de Sus.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto,  iar autoturismul are inspecția tehnică periodică (ITP) expirată din data de 12 ianuarie 2019, motiv pentru care, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.305 lei, fiind dispusă și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare a vehiculului.
Tot în urma verificărilor, polițiștii au mai constatat și faptul că tânărul este cercetat în alte două dosare penale, respectiv unul pentru săvârșirea infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere sau se află sub influența băuturilor alcoolice” și celălalt pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, fiind dispusă și măsura reținerii suspectului de 19 ani pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava