MOPAN Suceava

CAS Suceava a decontat, de la începutul anului şi pînă în prezent, de 4,5 ori mai multe facturi pentru suceveni trataţi în străinătate decît în perioada similară a anului trecut. Asta înseamnă că a crescut numărul asiguraţilor suceveni care au călătorit în Europa şi s-au îmbolnăvit sau au suferit accidente, având nevoie de servicii medicale de urgenţă, care sunt de regulă acordate în unităţi sanitare, conform acordului existent între România şi ţările respective şi decontate ulterior. Aşadar, dacă în anul 2011, la CAS Suceava au existat 30 de solicitări de decontare a tratamentelor pe baza cardului european, de la începutul anului 2012 şi până acum sunt 136 cereri. Suma decontată de CAS anul acesta este de aproximativ 1,4 milioane lei, faţă de 422.000 lei, anul trecut. Preşedintele director general CAS, Oana Elena Picioc, a explicat că „prin cardul european de asigurări sociale de sănătate se pot obţine servicii medicale devenite necesare pe timpul şederii temporare în ţările UE, în principiu servicii pentru afecţiuni acute sau urgenţe, în perioada de valabilitate a cardului”. „Ulterior, unitatea sanitară care a efectuat serviciul medical, prin casa de asigurări de sănătate din statul din UE cu care are raporturi contractuale trimite formularul european E 125, care are regim de factură, iar CAS Suceava verifică calitatea de asigurat, valabilitatea cardului şi dacă serviciile medicale pot fi decontate conform legislaţiei în vigoare”, a declarat Oana Picioc.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava