Reuniți la Palatul Administrativ, membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor Suceava au aprobat astăzi, în unanimitate, Planul reactualizat de prevenire și combatere a pestei porcine africane. Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului, Suceava se numără printre județele de graniță considerate cu risc de apariție a bolii. De aceea, în cadrul ședinței s-a insistat asupra intensificării controalelor în tîrgurile de animale, unde a fost interzisă comercializarea porcinelor, încă din 2017. Conform planului aprobat astăzi, interdicția va fi menținută. În acest sens, se vor constitui echipe mixte formate din reprezentanți ai DSV, Poliției de Frontieră, Poliției, Jandarmeriei și autorităților locale și se va stabili un calendar în baza căruia se vor face verificări în tîrgurile de animale din județ, mai ales în cel din orașul Vicovu de Sus, aflat aproape de granița cu Ucraina. Potrivit unui raport al DSV Suceava, în perioada 10-20 iunie, au fost confirmate și notificate 131 de focare de pestă porcină africană, apărute în gospodării ale populației din mai multe localități tulcene, iar situația nu este staționară.

Se menține interdicția comercializări porcinelor în târgurile de animale

În ceea ce privește situația epidemiologică a țărilor aflate la granița cu România, în iunie 2018, în Ungaria s-au înregistrat 13 cazuri de pestă porcină africană la mistreți, iar în Republica Moldova a fost semnalat un caz. „În ce privește situația epidemiologică a țărilor aflate la granița cu România, în luna iunie 2018, în Ungaria s-au semnalat 13 cazuri de pestă porcină africană la mistreți, în regiunile infectate Heves și Syabolcs-Syatmar-Bereg, în total, în 2018, fiind 21 cazuri PPA la mistreț. În Republica Moldova, s-a semnalat un caz de PPA la porcii domestici, la 1,5 km de sat Mereni, raionul Anenii Noi. În Ucraina, în iunie s-au semnalat 1 caz PPA la mistreț –regiunea Volyn și 4 focare PPA la porcii domestici în regiunile Donets’K, Zaporizhzhya, Ternopil și Poltava, în total, de la începutul anului fiind 28 de cazuri PPA la mistreți și 36 focare PPA la porci domestici”, menționează comunicatul Prefecturii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava