Concert pascal
MOPAN Suceava

Sistemul de iluminat public din municipiul Suceava va fi modernizat cu fonduri elveţiene. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat joi dimineaţă între municipalitate şi asocierea formată din firmele Loial Impex Suceava şi Flash Lighting Services Bucureşti câştigătoarea licitaţiei organizată de primărie şi are termen de execuţie 14 luni.

Valoarea contractului este de 15.832.275,3lei inclusiv TVA fiind cu aproape 5 milioane de lei mai mică decât preţul de pornire al licitaţiei. Din valoarea totală a contractului 85% sunt fonduri elveţiene nerambursabile iar 15% contribuţia Primăriei. Primarul Ion Lungu a declarat că modernizarea iluminatului public presupune înlocuirea celor 3.843 de corpuri de iluminat existente cu corpuri de iluminat tip LED, înlocuirea confecţiilor metalice de susţinere a corpurilor de iluminat şi punerea în funţiune a unui sistem de telegestiune.

El a subliniat că economiile rezultate în urma licitaţiei urmează să fie folosite pentru realizarea de activităţi suplimentare în cadrul proiectului şi anume montarea de aparate de iluminat tip LED în cartierele noi construite, la patinoarul artificial, la unitatile de invatamant din municipiu precum şi montarea de aparate de iluminat tip LED, împreună cu panouri fotovoltaice în parcurile din Centru, Areni, Burdujeni şi în Parcul Simion Florea Marian. « Municipiul Suceava este prima autoritate publica locala dintre cele patru Suceava, Arad, Brasov şi Cluj-Napoca) care a primit finantare in cadrul Programului de Cooperare Elvetiano-Roman. De asemenea, Municipiul Suceava a încheiat primul contractul de execuţie a lucrărilor», a mai spus primarul Ion Lungu.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava