Concert pascal
MOPAN Suceava

Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a sfințit sâmbătă altarul Bisericii „Pogorârea Sf. Duh” și „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena, despre care a afirmat că este un „simbol al credinței și vredniciei poporului nostru pe pământ austriac”. Biserica „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena a fost construită la inițiativa preotului sucevean Emanuel Nuțu, din Gura Humorului. Lăcașul de cult este construit după modelul mănăstirii Voroneț din Gura Humorului.

Potrivit Agenției de Știri Basilica.ro, cinci ierarhi i-au fost alături în slujire: Înaltpreasfințitul Părinte Arsenie Kardamakis, Mitropolitul grec al Austriei și Exarh al Ungariei și Europei Centrale, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Prea­sfinţitul Părinte Sofian Brașo­veanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Au mai participat stareți și starețe din mănăstirile bucovinene, Excelența Sa Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Republica Austria, reprezentanți ai Primăriei Sectorului 2 al Vienei, zeci de clerici din diaspora, binefăcători și credincioși.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, conduși de Arhidiaconul Mihail Bucă, și de Corala „Sfântul Ștefan cel Mare” a parohiei, dirijată de Diac. Theodore Coresi și de dr. Catarina Coresi Lal.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a vorbit în cadrul slujbei despre semnificațiile teologică și duhovnicești ale arhitecturii unei biserici ortodoxe.

„Altarul unei biserici este locul cel mai sfânt al ei, Sfânta Sfintelor. După cum știm, Ortodoxia are un simț profund al misterului, al sacrului prezent în arhitectura bisericii, în icoane și fresce, în ritualul slujbelor și muzica vocală. Totul în Biserică are o semnificație, un simbol, care ne trimite către realitatea cea mai înaltă a lumii cerești”, a spus părintele mitropolit.

După cuvântul Mitropolitului Serafim, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a citit mesajul Părintelui Patriarh Daniel la sfințirea altarului Bisericii „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena.

„Această biserică a fost construită în timp scurt (2018-2021), în perioada grea a pandemiei de Coronavirus, dar în mod providenţial şi pe parcursul anului 2021, consacrat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României”, a transmis Patriarhul României.

În semn de recunoștință pentru implicarea în proiectul de construire a bisericii, au fost acordate mai multe distincții.

Distincții oferite de Patriarhia Română

Ordinul „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit” pentru clerici

  • Părintele Paroh Emanuel-Ștefan Nuțu de la Biserica „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena

Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni

  • Georg Baldass și Mihaela Lucia Ionescu, arhitecții vienezi ai sfântului lăcaș;
  • Primări Sectorului 2 al Vienei (Leopoldstadt);
  • Familia Maged și Maria Mihail;
  • Daniel Pițurlea, directorul general al Firmei de construcții CONCELEX, care a executat și lucrările la Biserica „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena, dar și la Centrul Bisericesc din München;
  • Josef Klein.

Distincții oferite de Mitropolia Germaniei

Gramata de binefăcător

  • Dr. Aurelia Braneti;
  • Franz Schmidt;
  • Familia Cornel și Cristina Crețu, care au trimis de la Gura Humorului nisipul necesar pentru tencuirea bisericii, astfel încât aceasta să fie pregătită pentru aplicarea picturii în tehnica fresco.

La rândul său, Parohia „Pogorârea Sf. Duh” și „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena a oferit fiecărui ierarh prezent câte o bederniță cu chipul Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare.

Preotul Emanuel Nuțu a ținut să precizeze că „acest proiect deosebit a fost început în anul 2011 la iniţiativa Pr. Emanuel Nutu, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Serafim. In 14 iunie 2017  s-au achiziționat la un preţ simbolic 884 metri pătrați în apropierea cunoscutului parc Prater din Viena, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului primit din partea regretatului primar al sectorului 2, Karlheinz Hora si a domnului Josef Klein.

Slujba de sfințire și punere a pietrei de temelie a avut loc la data de 17 septembrie 2017 si a fost oficiata de catre IPS Mitropolit Serafim si Ps Episcop Emilian Crisanul, înconjurați de un sobor numeros de preoţi şi diaconi. În luna noiembrie a anului 2018 firma Concelex din Bucureşti a început lucrarile de construcţie, planurile de arhitectură fiind realizate de către Arhitecţii Georg Baldass si Mihaela Ionescu, iar cele de rezistenţă de către Dl Ing. Mircea Moţ. Din 24.12.2020 se oficiază regulat Sfintele Slujbe în sala parohială din subsolul bisericii, iar din ziua marii sarbatori a Invierii Domnului din anul 2021, cu binecuvantarea Ierarhului nostru, in biserica”.

 

Sursă foto: Basilca.ro

A fost sfințit altarul Bisericii „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena, construită de preotul sucevean Emanuel Nuțu. Biserica va fi „Micul Voroneț” din capitala Austriei, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava