MOPAN Suceava

Guvernul a adoptat un proiect de Hotărâre prin care simplifică documentația necesară obținerii unor beneficii sociale, respectiv a venitului minim garantat, a alocației pentru susținerea familiei și a ajutorului pentru încălzire.

Documentul adoptat de Executiv introduce și noi condiții și criterii în acordarea ajutoarelor de urgență.

Practic, Hotărârea de Guvern modifică și completează Normele metodologice de aplicare a Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, Normele de aplicare a Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei și Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului privind măsurile de protecție socială pe perioada sezonului rece, pentru a le adapta modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.93/2016.

Cele mai importante modificări se referă la:

  • reglementarea aceluiași formular de cerere pentru toate cele trei beneficii sociale menționate;

  • introducerea formularului de cerere simplificat pentru solicitarea unui nou drept dintre cele trei, în cazul în care persoana/familia este deja beneficiar al unuia dintre ele;

  • eliminarea copiilor legalizate, documentele doveditoare putând fi prezentate doar în copie;

  • reglementarea schimbului de informații între primării – agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială – agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă/ inspectoratele teritoriale de muncă, cu privire la verificarea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege de către persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social;

  • modificarea anexelor în conformitate cu modificările introduse prin OUG nr. 93/2016;

  • introducerea unor condiții și criterii în acordarea ajutoarelor de urgență de la bugetul de stat, care să ateste situația de urgență sau deosebită în care se află familia/persoana și, prin aceasta, asigurarea uniformității în elaborarea propunerilor la nivel teritorial.

Potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, la sfârșitul lunii iunie 2017 erau înregistrați 230.699 de beneficiari de venit minim garantat.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.93/2016 pentru reglementarea unor măsuri de simplificare a acordării unor beneficii de asistenţă socială, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare pentru acestea în anul 2016, au fost stabilite măsuri de simplificare a procedurii de acordare a ajutorului social (venitul minim garantat), alocației pentru susținerea familiei și a ajutorului pentru încălzirea locuinței. Aceste măsuri vizează, în principal:

  • solicitarea concomitentă a celor trei beneficii în situația în care persoana/familia întrunește condițiile de eligibilitate pentru toate, inclusiv ca perioadă de solicitare având în vedere că ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă numai în perioada sezonului rece;

  • luarea în considerare a documentelor doveditoare depuse pentru unul dintre beneficii, dacă pentru celelalte întrunirea condițiilor de eligibilitate se produce ulterior stabilirii dreptului inițial (spre exemplu inițial se stabilește dreptul la ajutorul social și ulterior apare un copil în familie și se solicită alocația pentru susținerea familiei). Solicitarea unui alt drept se va putea face prin depunerea unui formulat simplificat de cerere;

  • eliminarea prezentării unor documente, informațiile conținute de acestea putând fi verificate prin schimbul electronic de date intre instituții (adeverința de la AJOFM din 3 în 3 luni sau declarația pe proprie răspundere care se depune din 3 în 3 luni);

  • modificarea condițiilor de eligibilitate în cazul alocației pentru susținerea sprijinirii adecvate a familiilor, pentru copiii care frecventează cursurile școlare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava