A fost sincer cu polițiștii dar asta nu l-a ajutat
Polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești, au oprit autoturismul condus pe DJ 208 de către un tânăr de 26 ani.
Conducătorul auto a declarat faptul că nu posedă permis de conducere, fapt confirmat în urma verificării acestuia în bazele de date ale poliției.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” urmând a fi soluționat procedural de către polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești.