Concert pascal
MOPAN Suceava

În timp ce conducea mopedul înregistrat într-o curbă pe DJ 208D din comuna Adâncata, un localnic de 51 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un podeț de pe marginea drumului.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului mopedului care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

-Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul mopedului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

A intrat cu mopedul într-un podeț din Adâncata, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava