Preşedintele Asociaţiei Juventus din Suceava, Cornel Grosar, s-a stins din viaţă în cursul zilei de vineri, la vârsta de doar 57 de ani. Cornel Grosar era internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Suceava, unde era tratat după ce se confirmase că s-a infectat cu noul coronavirus. Cornel Grosar a fost președintele unuia dintre cele mai vechi și cunoscute ONG-uri din județul Suceava, Asociația ”Juventus”, prin care, alături de membrii acesteia, prieteni și colaboratori apropiaţi, a organizat sute, poate chiar mii de acţiuni pentru tineret şi nu numai. A fost unul dintre cei mai mari susţinători ai valorilor sucevene, iar multe dintre acţiunile sale au fost organizate tocmai pentru a le promova. Cornel Grosar a mai fost şi lider de sindicat la fosta Termica, dar şi consilier local al municipiului Suceava, din partea PSD. El a părăsit politica în anul 2017 petru a se reîntoarce în societatea civilă. Printre acţiunile cele mai cunoscute organizate de el se numără „Festivalul de Teatru pentru Tineret”, „Săptămâna tineretului”, „1 Iunie la Suceava” sau „Discoteca de altădată”.

Într-un interviu acordat în august 2006 săptămînalului Jupânu’, Cornel se prezenta: „Pentru a afla cum sînt, de ce sînt aşa şi încotro mă îndrept, trebuie să mă vezi prin parcursul unui drum de 44 de ani, în care am trăit la maxim fiecare clipă cu convingerea că o viaţă avem şi merită s-o împarţi cu cei din jur. Şi mai e ceva: dacă faci bine, ţi se va întoarce! M-am născut în Gura Humorului, unde mi-am petrecut primele 10 luni de viaţă, apoi am devenit sucevean 110 %. Sînt rezultatul contopirii a două regiuni muntoase: Bucovina ( Ilişeşti-Braşca, tata ) şi Muntenia ( Cîmpulung Muscel, mama). Probabil de aici încăpăţînarea de a încerca acolo unde mulţi spun că nu se poate sau că nu merită. Am 17 ani de-acasă de şcoală, toţi în Suceava: Şcoala gen. nr. 2, Liceul „Ştefan cel Mare“ în treapta I şi Liceul nr. 4 treapta a II-a, unde m-am mutat pentru a fi alături de „gaşca nebună” a copilăriei şi adolescenţei mele, prieteni care mi-au dat mînă liberă să mă ocup de organizarea petrecerilor noastre, ajungînd să experimentez pe ei primele acţiuni „marca Grosar”. Aici ar fi momentul precizării importanţei rolului pe care îl are anturajul în formarea şi dezvoltarea caracterului unui tînăr, a încrederii pe care ţi-o acordă cei care contează în afara familiei, aşa că mare atenţie, dragi părinţi, la cei din jurul copilului dumneavoastră!!! Voi fi veşnic recunoscător mentorilor mei cu care am parcurs împreună zeci de ani şi cu care mă sfătuiesc şi acum: Dănuţ, Lulu, Nelucu.

A urmat examenul de admitere cu cinci candidaţi pe un loc(deh, alte vremuri…) şi am devenit student la Facultatea TCM, ingineri zi; apoi stagiul de TR-ist la vînători de munte în Borşa-Maramureş de unde m-am întors cu un profund dispreţ pentru tot ce însemna „disciplina cazonă”, dornic să arăt că a fi student reprezintă posibilităţi superioare de exprimare într-un sistem rigid în care primitivismul cadrelor de conducere era dominant, iar senzaţia de sufocare ajungea la paroxism. După primul an de acomodare cu facultatea şi rigorile ei, a apărut, în 1982, un coleg, George Ostafi (între timp, artistul plastic George Ostafi – OST s-a stins din vaiţă), cu propunerea înscrierii pentru diferite genuri artistice. Ne-am întîlnit în sala 48 şi s-a închegat Cenaclul „Serile Studenţeşti”, urmînd modelul Cenaclului „Moldavia” din Iaşi, dar şi cel al faimosului Cenaclu „Flacăra”.

Cenaclul „Serile Studenţeşti” cuprindea toţi studenţii dornici să se implice artistic la nivel de amatori, desigur, în viaţa culturală a Institutului de Învăţămînt Superior (acum Universitatea „Ştefan cel Mare”) Suceava, indiferent că erau de la TCM , Litere, Istorie-Geografie, Chimie sau Sport. Aveam de toate: trupă rock, poezie, folk, dans modern, folclor (atunci s-a născut şi binecunoscutul Ansamblu studenţesc „Arcanul”) şi comunicam de zor cu spectatorii prin bilete. Se participa la toate festivalurile studenţeşti şi nimeni nu venea de acolo cu mîna goala, surclasînd deseori alte centre cu mare tradiţie.

Grupul de Umor „7 sau 9”, al cărui membru fondator am fost, a participat la două finale naţionale ale Festivalului Artei şi Culturii Studenţeşti alături de nume grele ca Divertis, Brigada BUM, alte grupuri din Timişoara, Bucureşti, Galaţi, Cluj şi a reprezentat o adevărată şcoală de viaţă pentru mine, nucleul grupului de umor confundîndu-se cu echipa de organizatori. Făceam de toate: afişe, invitaţii, regie, asigurarea condiţiilor optime de transport, cazare şi masă pentru artişti, totul în regim de voluntariat 100 % , beneficiind doar de entuziasmul vîrstei şi al bucuriei de a oferi speranţă şi un strop de fericire spectatorilor care umpleau la refuz sălile de spectacol. Eram fericit să pot demonstra, alături de colegii mei, că mediul studenţesc sucevean era la nivelul multor centre de renume din ţară.

Un amănunt amuzant era că ni se „lipise” un cadru universitar care să aibă grija să nu „sărim calul”, mai ales că pe măsura ce trecea timpul creştea teama de studenţi şi de puterea lor de a spune lucrurilor pe nume în public. L-am adoptat cu „bucurie “ şi i-am dat un rol în scenetele noastre, cel de „securist”, şi uite aşa am scăpat de ochiul vigilent al partidului unic. E adevărat că nici dumnealui nu era foarte încîntat de misiunea încredinţată de şefi. În scurt timp cenaclul nostru a cooptat în rîndurile lui şi tineri descoperiţi în afara sistemului universitar, devenind al Sucevei, cu sonorizare proprie (două boxe Vermona, o staţie şi două microfoane) şi transport asigurat, avînd posibilitatea organizării unor spectacole în afara oraşului: Vatra Dornei, Cîmpulung Moldovenesc, Siret, Bistriţa. Au fost 4 ani în care mîndria de a fi student în Suceava era o certitudine, tot mai mulţi tineri liceeni dorindu-şi să vină sau să rămînă în Suceava. Îmbinam viaţa culturală cu învăţătura şi petreceri studenţeşti la care nu băutura reprezenta principalul ingredient, ci gluma, zîmbetul, remarca cu „şfichi”. În primăvara anului 1990 am reluat legătura cu unii dintre cei cu care realizasem atîtea momente deosebite, am susţinut cîteva spectacole, dar au trebuit cinci ani de tatonări pentru a începe un nou drum sub titulatura de „Cenaclul Sinteze” cu un spectacol la Fălticeni, transmis integral de televiziunea care acum se numeşte Antena 1 Suceava.

Unele dintre fotografiile publicate aici sînt realizate de Radio Top şi Jupânu’, iar altele au fost puse la dispoziţia Jupânului la momentul realizării interviului.