Noaptea trecută, scriitorul, jurnalistul și profesorul sucevean Roman Istrati s-a stins din viață, la vârsta de 62 de ani, după o lungă şi foarte grea suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească. Romică va fi înmormântat în cimitirul Armenesc din cartierul Zamca. În semn de preţuire, televiziunea Intermedia va redifuza astăzi, cu începere de la ora 18.00, emisiunea în care Romică a fost invitatul Angelei Zarojanu. În iulie 2016, Roman Istrati a fost inclus în „Cartea valorilor bucovinene”, deschisă de Prefectura Suceava, cînd conducerea instituției era asigurată de ConstantinHarasim. La momentul înmânării plachetei „Diplomă de Excelență”, Constantin Harasim i-a transmis profesorului Istrati că este un ambasador al patriotismului şi al românilor de pretutindeni.

La final vă prezentăm mesajul transmis de jurnalistului sucevean Sorin Avram, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Roman Istrati:

„Scriitorul, jurnalistul, profesorul, fostul meu coleg şi amicul Roman Istrati s-a stins din viaţă după o lungă şi foarte grea suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească. În urmă cu câteva luni, la rugămintea sa, am scris prefaţa cărţii „Rusu’ moralist”, care din păcate s-a dovedit a fi ultima sa apariţie editorială.

Ruşii, vinovaţi de pierderea unui mare poet

Roman Istrati ar fi putut deveni un şi mai mare poet. Sînt convins că acest lucru îl gândea în 1978 regretatul Laurenţiu Ulici, care a scris o cronică elogioasă la adresa lui Romică, autorul volumului de poezii „Miezul adînc”. Să fii publicat de Editura Eminescu la numai 23 de ani şi să ai parte de cronici favorabile în reviste de specialitate gen „România literară” nu era deloc puţin. Însă, se pare că a fost prea mult pentru tânărul poet, care deja fusese învăluit de aburii celebrităţii odată cu câştigarea Marelui Premiu al Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, cu un an înainte. În anii ’70, editurile erau edituri, revistele literare erau reviste literare, iar Romică era Romică. Un tip cu simţul umorului dezvoltat peste limitele prevăzute de codul bunelor maniere scris de obtuzul regim politic şi cu un talent mult peste medie. Peste media 09.00, să zicem. Dacă talentul lui Romică ar fi fost numai la scris, acesta ar fi ajuns un poet şi mai mare, însă l-au încurcat celelalte talente pe care le avea. Cum ar fi talentul de a se pierde în discuţii filosofice şi talentul de a se face simpatic, din cauza acestui ultim talent fiind invitat la tot felul de întâlniri, care ţineau uneori zile şi nopţi. Mai mult nopţi. Aşa spune lumea. Lumea aia care l-a cunoscut pe Romică cel Tânăr. Cu atîtea talente extrascriitoriceşti, când să mai compună Romică poezii? De fapt, el le compunea, dar pînă cînd să le aştearnă pe hârtie, acestea zburau odată cu timpul petrecut în compania prietenilor cu fustă, cu barbă sau cu toartă. Depinde. Ghinionul care a stat în calea lui Romică Istrati, blocându-l pe acesta să devină un şi mai mare poet decât a fost considerat în tinereţe, a fost acela că nu au aflat ruşii de el. Dar nu cititorii ruşi obişnuiţi, ci cititorii ruşi în stele. Dacă cititorii în stele tocmiţi de Kremlin ar fi ştiut că peste ani şi ani Roman Istrati va scrie articole atât de aspre împotriva mai marilor Rusiei, atunci cu siguranţă că ar fi apelat la toate trucurile pentru a-l determina pe acesta să scrie poezie. Multă poezie, pe care ar fi fost în stare să o tipărească în mai multe limbi, astfel încât Roman Istrati să ajungă la concluzia că menirea lui pe acest pămînt este doar aceea de a scrie poeme şi că pînă la sfîrşitul vieţii sale numai asta trebuie să facă. Dacă îl citeşti pe Roman Istrati, ajungi să crezi că ruşii sînt vinovaţi de toate relele pămîntului. Acum pot spune că tot ruşii sînt vinovaţi şi pentru că România a pierdut un mare poet. Şi nu avea decît 23 de ani.”