Concert pascal
MOPAN Suceava

Un bărbat din comuna Grănicești s-a înecat în râul Siret, pompierii căutând aproape o zi întreagă trupul acestuia. În dimineaţa zilei de sâmbătă, poliţiştii au solicitat spijinul pompierilor militari pentru căutarea unui bărbat în vârstă de 66 de ani, din satul Bălineşti, comuna Grăniceşti. Acesta plecase în ziua anterioară la pescuit, însă nu s-a mai întors acasă, lucrurile sale personale fiind găsite pe malul râului Siret.
La faţa locului s-au deplasat echipajele de căutare/salvare ale Gărzii de intervenţie Siret, cu un autocamion, două bărci pneumatice şi o ambulanţă SMURD.
Căutările persoanei dispărute s-au efectuat atât de pe ambele maluri, cât şi în apă, cu cele două bărci pneumatice, pe distanţe de kilometri întregi, până la lăsarea serii.
Misiunea urma să continue începând cu prima oră a dimineţii zilei de duminică, însă la ora 21:15 a fost anunţată observarea unui cadavru, în apropiere de malul stâng al râului Siret, în zona localităţii Vârfu Câmpului, la limita cu judeţul Botoşani.
Echipajele militarilor s-au deplasat la locaţia indicată şi, cu ajutorul bărcii pneumatice, au recuperat trupul neînsufleţit al bărbatului şi l-au predat organelor abilitate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava