MOPAN Suceava

Jandarmeria Suceava a anunțat astăzi că după protestul împotriva restricțiilor de sîmbătă de la Rădăuți care a degenerat la un  moment dat au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de  6.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de ordine publică și au fost întocmite față de două persoane actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și opunerea prin violență față de forțele de ordine. ”Recomandăm persoanelor care aleg să participe la adunări publice să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să poarte în mod corespunzător masca sanitară de protecție, să adopte un comportament pașnic și civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură, să se delimiteze de grupurile de persoane care tulbură ordinea publică sau care incită la violență și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi despre prezența în zonă a unor astfel de persoane. Jandarmeria Suceava asigură, fără discriminare, protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic”, mai spune comunicatul Jandarmeriri.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava