A ratat o curbă și a intrat într-un parapet metalic la Mălini

Miercuri seară polițiștii SPR 7 Malini au fost sesizaţi cu privire la faptul ca o mașină a intrat într-un parapet. Cu ocazia deplasării la fața locului a patrulei de serviciu din cadrul SPR 7 Malini, s-a constatat că la data de 24.05.2023, în jurul orei 20.20, un bărbat de 28 ani a condus mașina pe DJ. 209B, din directia Valeni spre centrul satului Malini, iar intr-o curba la stanga a pierdut controlul volanului si a intrat in coliziune cu un parapet metalic de pe marginea partii carosabile, rezultând doar pagube materiale, fără victime omenești.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultand o valoare de 1:00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Falticeni pentru recoltarea de probe biolegice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau altor substanțe, faptă prev și ped de art 336 alin. 1 Cod Penal.