Concert pascal
MOPAN Suceava

Cea de-a treia ediție a evenimentului caritabil Donathlon, organizată de TNL Rădăuți, s-a finalizat cu succes pentru Ciprian Sfichi, fostul polițist al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din IPJ Suceava, rănit grav într-o misiune în luna decembrie a anului 2017.
Conducerea TNL Rădăuți a apreciat că de la o ediție la alta tot mai mulți cetățeni ai acestui municipiu au fost sensibilizați de această campanie și au venit să doneze sânge. Astfel că de la 30 de voluntari care au participat la prima acțiune caritabilă, anul acesta s-a ajuns la un record de 60 de voluntari, dintre care 50 au fost eligibili să doneze sânge.


„Fiecare participant la acțiune care a donat sânge și în același timp bonurile valorice pentru cazul lui Ciprian Sfichi a primit câte o medalie “EROU Donathlon“ și recunoștința noastră. Urmează ca în zilele următoare să îi facem o vizită lui Ciprian Sfichi, prin care să îi donăm bonurile valorice strânse în cadrul acțiunii”, a transmis președintele TNL Rădăuți, Silviu Cătălin Tibeică.

El a ținut să mulțumească tuturor voluntarilor care s-au alăturat acestei campanii, precum și deputatului PNL Dumitru Mihalescul, pentru susținerea acestui proiect al TNL Rădăuți.
La rândul său, Dumitru Mihalescul a ținut să-i felicite pe tinerii liberali rădăuțeni pentru modul în care au organizat această campanie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava