La ceasul al 11-lea al celei de-a 11-a zi din luna 11 a anului 1918, un armistițiu, semnat cu șase ore înainte, în vagonul de cale ferată al mareșalului francez Ferdinand Foch, la Compiègne, în Franța, între Aliați și Puterile Centrale, a intrat în vigoare, punând capăt Primului Război Mondial după patru ani, trei luni și nouă zile de lupte.

Până în iulie, armatele aliate, sprijinite puternic de 42 de divizii americane, opriseră ofensiva germană din primăvară și apoi lansaseră o serie de puternice contraatacuri care au împins armata germană înapoi spre Rin. De pe fronturile din Italia, Balcani, Palestina, Mesopotamia și Caucaz și de pe mări, veștile referitoare la război erau, în sfârșit, favorabile cauzei Aliaților.

Pentru Germania, veștile erau, evident, proaste. În ultimele săptămâni, Comandamentul Suprem recunoscuse că războiul nu poate fi câștigat, flota se revoltase la Kiel, iar revoluția cuprinsese străzile.

Kaiser-ul fugise în Olanda cu o zi înainte de Armistițiu, iar Reichstagul proclamase republica.

Între timp, aliații Germaniei – Bulgaria, Turcia și Austro-Ungaria – se retrăseseră din război.

În întreaga lume, vestea armistițiului a provocat euforie. Parizienii cântau și aclamau pe bulevarde. În New York, un milion de oameni s-au înghesuit pe Broadway. La Londra, un observator își amintea evenimentul: „Stăteam la fereastra camerei mele și mă uitam pe Northumberland Avenue spre Trafalgar Square, așteptând ca Big Ben să vestească sfârșitul războiului… Și apoi, dintr-o dată, prima bătaie a clopotului… Bărbați și femei veneau înghesuindu-se pe străzi… Șuvoaie de oameni se revărsau din toate clădirile. Clopotele Londrei începuseră să răsune. Toate zăgazurile fuseseră rupte. Zarva creștea. Steaguri apăreau ca prin farmec. Înainte ca sunetul ultimei bătăi a ceasului să se stingă, străzile austere și ordonate ale Londrei pe care războiul își pusese amprenta se înmulțiseră într-un haos triumfal.”

Cu toată această sărbătoare plină de entuziasm, costurile războiului erau cutremurătoare. Aproximativ 65 de milioane de oameni fuseseră implicați în război, dintre care 8,5 milioane muriseră, alte 21 de milioane fuseseră răniți și 8 milioane erau prizonieri la sfârșitul războiului.

Alte 6 milioane de civili au murit, de asemenea.

La fel ca și oamenii, patru dinastii imperiale au pierit în timpul sau ca o consecință a războiului. Dacă ar fi avut pietre funerare, pe acestea ar fi scris: Habsburg 1282–1919; Hohenzollern 1415–1918; Romanov 1613–1917; Dinastia otomană 1290–1922.

Pentru germani, sfârșitul războiului a adus alte pierderi. Prin termenii Tratatului de la Versailles, din 1919, au fost obligați să renunțe la bucăți mari de teritoriu, la colonii și la cantități enorme de echipamente de război.

Unul dintre puținele lucruri pe care germanii le-au câștigat în timpul procesului de pace a fost mitul creat de generalii lor, și anume că armata germană fusese „neînfrântă pe câmpul de luptă”, fiind „înjunghiată pe la spate” de propriul guvern civil, la masa tratativelor de pace.

Așa cum observase, cu amărăciune, dar și premonitoriu, generalul comandant american „Black Jack” Pershing: „Nici n-au știut că au fost înfrânți în Berlin. Va trebui să repetăm asta iar și iar.”

Tot la 11 noiembrie:

1821: Se naște Feodor Mihailovici Dostoievski.

1855: Moare la Copenhaga filosoful danez Soren Kierkegaard.

1868: Se naște la Cuiseaux pictorul intimist francez Édouard Vuillard.

Geo Alupoae, critic de teatru.