Concert pascal
MOPAN Suceava

Pe 3 și 4 mai, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza, împreună cu Primăria și Consiliul Local, cea de a V-a ediţie a Salonului Internaţional de carte „Alma Mater Librorum”. Parteneri principali ai evenimentului dedicat Centenarului Marii Uniri sînt Asociația SEVA și Radio Top. Coordonatoarea bibliotecii USV, profesorul universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu, a declarat că la Salon vor participa peste 25 de edituri şi case editoriale de prestigiu din România, Republica Moldova şi Ucraina, iar invitatul de onoare al actualei ediții este Editura Tritonic din București.

Sanda Ardeleanu a precizat că printre momentele de forţă ale Salonului „Alma Mater Librorum” se vor număra lansările de carte în prezenţa oaspeţilor speciali: profesorul universitar doctor Andrei Marga şi scriitorul și jurnalistul Stelian Tănase, organizarea standului Cărţile Voroneţului, dar şi Concertul extraordinar susținut de Edit Arva la pian şi Emerich Ghercă la violoncel. Universitara a mai spus că întîlnirile cu publicul propuse de către Stelian Tănase, „100 de ani de la Marea Unire” şi de profesorul Andrei Marga, „Reafirmarea identităților în România” vor avea loc la Universitate pe 3 mai, începînd cu ora 12.00 şi, respectiv, 15.30.

A V-a ediţie a Salonului Internaţional de carte „Alma Mater Librorum” la Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava