Accident grav la intrare în Fălticeni. Trei persoane au ajuns la spital (FOTO)
Un accident grav a avut loc în această după amiază la intrare în municipiul Fălticeni, trei persoane ajungând la spital. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că două persoane au fost încarcerate, fiind extrase de pompierii militari. El a spus că din cele patru persoane aflate în maşini trei au ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Accident grav la intrare în Fălticeni. Trei persoane au ajuns la spital (FOTO),