MOPAN Suceava

Patru persoane au fost rănite în urma coliziunii a două maşini pe drumul care face legătura între comunele Vereşti şi Dumbrăveni. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată a precizat că în această dimineaţă, în jurul orei 10:00, modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, respectiv o autospecială pentru descarcerare şi ambulanţele B şi TIM, împreună cu două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean au intervenit în urma unui accident rutier produs pe DJ208D, pe raza localităţii Dumbrăveni. În urma coliziunii dintre cele două maşini, patru persoane au fost rănite, câte două în fiecare maşină, din care una a rămas încarcerată.


„Salvatorii au luat măsurile de siguranţă specifice, au balizat zona, au verificat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi şi au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori. Concomitent, au extras victima încarcerată, un bărbat de 41 de ani, şi au acordat primul ajutor medical celorlalte persoane implicate în accident, doi bărbaţi de 32 şi 31 de ani şi o tânără de 17 ani”, a precizat Alin Găleată. Toate cele patru persoane au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava